Sari direct la conținut

Nimicul Paris: Controlorii bucuresteni umbla deghizati in oameni tristi

HotNews.ro

Nu stiu daca s-a schimbat vreo lege sau daca se incalca una mai veche, dar, dupa 1 ianuarie, n-am mai vazut nici un controlor RATB imbracat in uniforma. Si am vazut multi, pentru ca aparenta lipsa a constrangerii vestimentare le-a sporit brusc cheful de munca. Eu merg zilnic cu autobuzul 601, de la un capat la altul, si rar mi s-a intamplat, in 2009, sa nu prind control. Ba, la un moment dat, am fost martorul unui posibil record: la statia Kogalniceanu s-au urcat doua echipe de controlori, deci patru bucati. Nici unul nu avea uniforma, ba unul chiar parea proaspat venit de la cumparaturi, ca avea o plasa burdusita, inscriptionata cu numele unui hypermarket.

Uniforme nu mai exista la controlori, deci, dar fetele le-au ramas aceleasi: toti par niste indivizi batuti de soarta iesiti sa faca si ei un ban pe autobuz. Cu figurile astea, nici n-ar avea cum sa fie simpatici si politicosi. Si nici nu sunt. Noua tinta a controlorilor fara uniforma sunt, am observat, studentii de culoare. Departe de mine gandul sa-i acuz de rasism, pentru ca nici nu-i banuiesc c-ar sti ce inseamna asta. Pur si simplu li se par mai usor de jecmanit, probabil. Si discutiile decurg, de obicei, cam asa: studentii de culoare nu stiu sau se prefac ca nu stiu romaneste, controlorii nu stiu sau se prefac ca stiu engleza si se cearta intre ei vreme de patru-cinci statii. Cand pe controlori incep sa-i doara mainile de la atata vorbit in engleza, renunta si se dau jos la fel cum s-au urcat: fara uniforme, fara spaga-n buzunar si fara boaba de engleza in vocabular.

PS – mentionez ca am sunat de doua ori azi la RATB sa intreb daca, cumva, controlorii nu mai sunt obligati sa poarta uniforme de la 1 ianuarie. Nu mi-a raspuns nimeni, semn ca toti de-acolo se spetesc muncind.

www.mantzy.wordpress.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro