Guvernul britanic incearca sa determine bancile sa reinceapa creditarea
Guvernul Marii Britanii a anuntat ca va discuta, in scurt timp, cu bancile pentru a le determina sa reinceapa creditarea catre mediul de afaceri, in contextul reducerii dobanzii de politica monetara la cel mai scazut nivel din istorie, potrivit Reuters. Premierul Gordon Brown a declarat ca bancile trebuie sa isi respecte angajamentul luat in cadrul planului de salvare a sistemului finaciar, si anume acordarea de credite ipotecare si a imprumuturilor pentru IMM-uri la nivelul din 2007.
„Ne vom intalni cu bancile in urmatoarele zile pentru a conveni asupra modului in care rezolvam aceasta problema”, a precizat acesta pentru Sky News.
Banca Angliei a redus joi dobanda cheie cu 0,5 puncte procentuale, aceasta fiind cea mai recenta decizie luata in scopul de a evita intrarea economiei Marii Britanii intr-o recesiune economica de durata.
In ciuda acestor masuri, bancile raman reticente in ceea ce priveste reluarea creditarii, deoarece incearca sa isi reconsolideze capitalurile afectate de criza financiara.