Sari direct la conținut

Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie fata de moneda nationala, de 4,2127 lei

HotNews.ro

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat vineri un curs de referinta de 4,2127 lei pentru un euro, aceasta fiind cel mai ridicat nivel al euro din istorie fata de moneda nationala. Joi, un euro era cotat de banca centrala la 4,1385 lei.

In deschiderea sedintei interbancare de vineri, euro si-a continuat aprecierea, ajungand la o cotatie de 4,20 lei. Leul a fluctuat in aceasta dimineata in intervalul 4,1888 si 4,2009, iar la ora 10:30 bancile cumparau un euro cu 4,1820 lei si il vindeau cu 4,1981 lei.

Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat de BNR arata o depreciere cu 2,61 bani a leului, la 3,0729 lei pentru un dolar, de la 3,0468 lei pentru un dolar, cat era joi.

Francul elvetian a fost cotat joi la 2,8154 lei, cu aproape cinci bani mai mult decat in ziua anterioara, iar 100 de yeni japonezi au fost cotati la 3,3845 lei, dupa ce joi cursul bancii centrale era de 3,3242 lei pentru 100 de yeni.

Deficitul de cont curent, deficitul bugetar si datoriat privata se numara printre motivele deprecierii leului

Nicolae Alexandru Chidesciuc, senior economist ING Bank, a declarat pentru HotNews.ro ca exista mai multe motive pentru deprecierea monedei nationale, care probabil va continua si in perioada urmatoare.

Printre motivele enumerate de Chidesciuc se numara deficitul de cont curent mare si datoriat privata ridicata, in conditiile in care aceasta este foarte greu de refinantat in actualele conditii ale pietei financiare internationare, ceea ce duce la o cerere de euro.

„Lichiditatea de pe piata a scazut ca urmare a cererii de euro, astfel incat leul nu se poate misca decat intr-o singura directie – in sus”, a spus economistul ING.

Un alt motiv pentru care euro a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie fata de moneda nationala este deficitul bugetar, „care a atins nivele incredibile in 2008. Anul 2009 nu se anunta a fi un an bun pentru fiscalitate, ceea ce va face ca Romania sa aiba deficite gemene si primele de risc sa creasca foarte mult”, a mai precizat Nicolae Alexandru Chidesciuc.

Acesta a mai declarat ca nu va exista o apreciere a leului decat daca lucrurile nu se imbunatatesc substantial, ceea ce este greu de crezut, sau daca nu intervine Banca Nationala a Romaniei (BNR).

„Stoparea deprecierii se poate face prin politici fiscale credibile. Ca sa obtinem niste ajustari trebuie sa luam masuri. BNR a facut tot ce trebuia sa faca, dar este nevoie si de masuri fiscale. Probabil BNR va interveni la un moment dat, pentru ca nu este de dorit o depreciere foarte rapida a monedei nationale”, a incheiat Nicolae Alexandru Chidesciuc.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro