Presa in Diagonala: Memorial construit in amintirea romilor ucisi in al doilea razboi mondial; Guvernul Statelor Unite aloca 17 miliarde de dolari pentru industria auto, iar "oglinda perfecta" simplifica chirurgia laser
Memorial construit in amintirea romilor ucisi in al doilea razboi mondial. In Berlin a inceput constructia unui memorial in amintirea sutelor de mii de romi, ucisi de nazisti in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial. Memorialul, amplasat in parcul Tiergarten din Berlin, va avea forma unei fantani de forma dreptunghiulara cu o apa intunecata si purtand inscriptionat un poem despre holocaust, scrie BBC.
Guvernul Statelor Unite aloca 17 miliarde de dolari pentru industria auto. Guvernul Statelor Unite a anuntat un plan de salvare pentru fabricantii de automobile, in special General Motors si Chrystler, puternic loviti de criza financiara. 17 miliarde de dolari vor fi pusi la dispozitie in credite de urgenta, acordate in aceasta luna si luna urmatoare. Presedintele George W. Bush a declarat ca ajutorul este acordat cu conditia ca industria automobilelor sa se restructureze, altfel va trebui sa dea banii inapoi. El a adaugat, insa, ca ajutorul este absolut necesar. Barack Obama a afirmat ca este un pas necesar pentru a evita prabusirea industriei de masini care ar avea consecinte devastatoare pentru economia SUA, informeaza BBC.
Tot mai multe dovezi de discriminare impotriva turcilor laici. Un raport intocmit de Institutul pentru o Societate Deschisa si Universitatea Bosfor, publicat in Turcia indica faptul ca exista tot mai multe dovezi de discriminare impotriva turcilor laici. Raportul contine multe exemple de musulmani nepracticanti si persoane din alte religii ce sunt supusi presiunilor sa-si schimbe obiceiurile pentru a-si mentine locurile de munca sau pentru a-si proteja afacerile. De asemenea, in raport sunt nenumarate exemple in care asistente medicale nereligioase sunt puse permanent in turele de noapte, proprietari de locuinte care refuza sa inchirieze studentelor care nu poarta basma, functionari publici laici care nu sunt promovati, scrie BBC.
SMS-uri cosmice pentru contactarea extraterestrilor. Entuziastii care cred in existenta extraterestrilor trimit mesaje text in spatiu intr-o incercare de a contacta posibilele civilizatii existente din afara planetei noastre. Mesajele de tip SMS sunt transmise in speranta ca formele de viata extraterestre le vor intercepta si vor descoperi astfel Pamantul. Textele sunt trimise prin intermediul unei pagini de Internet, creata initial pentru expedierea de declaratii de dragoste in Cosmos. Mesajele sunt emise in Univers prin unde radio, cu ajutorul unei antene uriase, noteaza Descopera.
„Oglinda perfecta” simplifica chirurgia laser. Un nou instrument ii ajuta pe medici in operatiile laser foarte complexe. Instrumentul a fost creat initial pentru Ministerul de Aparare al Statelor Unite ale Americii. Dispozitivul, ce foloseste fibra optica, a revolutionat operatiile pe creier. „Oglinda dielectrica omnidirectionala” a fost inventata in 1995 de un profesor de 29 de ani de la MIT (Massachusetts Institute of Technology). „Am fost solicitat sa particip la proiect de cercetare ce se referea la crearea oglinzii perfecte”, a declarat omul de stiinta pentru CNN.
Aplicatii software ce „deschid lumea” pentru persoanele cu handicap. Doua aplicatii pentru calculator ce vin in ajutorul persoanelor care sufera de un anumit handicap au fost create de mai multe grupuri de voluntari in cadrul unui concurs sponsorizat de o organizatie nonprofit. Prima aplicatie permite persoanelor nevazatoare ce sunt in magazine sa afle ce se gaseste pe rafturi cu ajutorul telefonului mobil, acesta oferindu-le o descriere sonora a produselor. Cea de-a doua aplicatie vine in ajutorul persoanelor cu un handicap motoriu si le permite utilizatorilor sa miste cursorul unui mouse cu ajutorul undelor cerebrale si a miscarilor globului ocular. Scopul competitiei a fost sa incurajeze dezvoltarea unor programe care sa ajute persoanele cu handicap sa isi dezvolte anumtie abilitati, informeaza IHT.