CE a aprobat ajutorul de stat acordat KBC de catre autoritatile belgiene
Comisia Europeana (CE) a anuntat joi ca a aprobat schema de ajutor de stat creata de guvernul belgian pentru sprijinirea grupului financiar KBC, in valoare de 3,5 miliarde de euro, se arata intr-un comunicat al institutiei. CE precizeaza ca masurile sunt in concordanta cu regulile europene privind ajutoarele de stat si constituie o masura adecvata pentru remedierea unei perturbari grave in economia belgiana, evitand in acelasi timp denaturarea concurentei.
„Injectia de capital este necesara pentru a mentine increderea pietei in KBC si de a contribui la acordarea de imprumuturi pentru economia reala”, a declarat Neelie Kroes, comisarul european pentru concurenta.
Autoritatile belgiene au anuntat in data de 27 octombrie ca vor acorda grupul financiar KBC o injectie de capital in valoare de 3,5 miliarde de euro, primind in schimb actiuni cu aceeasi valoare. Actiunile emise pentru statul belgian nu ofera drept de vot, insa statul va numi doi reprezentanti in consiliul de administratie al grupului financiar.
Din suma primita de la stat, KBC vrea sa utilizeze 2,25 miliarde de euro pentru a-si consolida activitatea bancara si 1,25 miliarde de euro pentru activitatea diviziei de asigurari.
Toate bancile care opereaza in Belgia – Fortis, Dexia, ING si BNP Paribas – au primit ajutoare de la stat in diferite forme in ultimele luni.