Circul fraudulos, impusca-ma!

Din cand in cand, in RATB, se aude din boxe o voce sinistra care te indeamna sa nu circuli fraudulos, contribuind astfel la un transport in comun civilizat. Cum se ajunge de la lipsa legitimatiei de calatorie la haos, circ si atitudine necivilizata? Ei bine, aici intra in scena agentii de control. Sa-i primim cu surle si trambite, sa facem o plecaciuna si sa le aducem mici ofrande, ca respect al puterii pe care o detin.

Da, este perfect normal sa existe o autoritate care sa combata acest gen de frauda, mai ales in conditiile in care multor romani transportul in comun le este sinonim cu „mergi moca unde vrei”. De asemenea, este natural ca toti calatorii sa prezinte controlorilor legitimatiile de calatorie, iar in cazul in care nu detin asa ceva, sa accepte amenda. In mod personal, nu am vazut nici macar procesul unei singure amenzi care sa decurga firesc: „Legitimatiile la control!”. „N-am belet.”. „Amenda.”. „O merit, multumesc.”

Nuuu, trebuie sa facem scandal. Urlam pentru inceput cinci minute ca nu avem buletinul la noi, poate-poate nu ne mai amendeaza sau ii prostim si le dam niste date fictive. Daca asta nu merge, inventam scuze. Nu am avut timp sa-mi cumpar bilet; aveam bilet, l-am compostat si l-am bagat in buzunar, dar stupoare, buzunarul este rupt, deci acum biletul este undeva in captuseala; mi-am uitat biletul acasa. Controlorii se enerveaza, te indeamna sa cobori cu ei la prima ca sa te amendeze, iar daca refuzi, te vor trage afara, ei si restul calatorilor posesori de bilet, deci civilizati. De aici incolo n-am stiut cum se deruleaza actiunea, insa curiozitatea mi-a fost satisfacuta pe linia lui 331, de catre doua doamne-controlor.

Urca, valideaza vreo doua legitimatii, un baiat pe la vreo 18 ani ii informeaza nonsalant, dar nu obraznic, ca n-are bilet. „Cobori cu noi acum.”. Baiatul nu protesteaza, zeci de ochi il privesc cu repros, usile se deschid, se coboara. Eu raman in preajma lor ca sa pot trage cu urechea. Care e procesul? „Ai cinci sute de mii la tine? Ca sa-i dai acum, ca dup-aia…”. „N-am.”. „Atunci iti facem proces verbal. Buletinu’.”. „N-am buletinul la mine.”. „Cum sa n-ai?! Ia arata ghiozdanul.”. Incepand cu aceasta replica, ochii mi se casca incontrolabil a revolta. Tanarul desface fermoarul ghiozdanului, scoate portofelul si il desface. „Ia sa vad, cati bani ai acolo?”. „Pai, n-am decat doua sute de mii si sunt banii de mers acasa.”. „Ia uite, ai si permis de conducere. Si abonament de metrou. Asa e si la autobuz, baiete, ca si la metrou. Nu intri daca n-ai bilet.”. „Da, dar la metrou imi pot lua bilet la oricare statie m-as afla.”. „Nu exista. Daca n-ai bilet, nu te urci.”. „Si ce fac, raman in statie pana creste acolo o casa de bilete ca nu cumva sa circul fraudulos?”. „Ei dracia dracului. Hai, zi datele sa-ti scriu amenda. Ia stai. Ia deschide fermoarul ala mic de la portofel.”. Tanarul de conformeaza. STUPOARE. Nici acolo bani. „Ce facem, fata?”. „Io stiu? De unde esti ma?”. „Din Ploiesti.”. Controloarele se uita scarbit-miloase una la alta, iar dupa vreo alte 30 de secunde de presiune psihica, una din ele spune: „Te iert, ca esti de-al meu…”. Tanarul isi pune portofelul in ghiozdan, ghiozdanul in spate, multumeste si pleaca.

Profesionalism, executie perfecta a slujbei, putere. Aceasta farama de putere care le da aptitudini deosebite de tirani. DA-MI. ARATA-MI. IA SA VAD. Vreau sa vad, ca regulamentul de la metrou, un regulament al RATB care spune exact drepturile pe care le are un agent de control. Vreau sa vad ca doar pentru ca are o uniforma a statului pe umeri nu are „legea in buzunar” si nu poate abuza de puterea pe care o primeste pin natura muncii lui.