Sari direct la conținut

SIF-urile au pierdut aproape 2% in sedinta bursierea de marti, pe o piata in crestere usoara. Bursele europene au inchis pe plus. Indicele Dow Jones a castigat 360 de puncte

HotNews.ro

Indicele societatilor de investitii financiare a coborat cu aproape 2% in sedinta bursiera de marti, in vreme ce indicele general al pietei a urcat usor. Bursele europene au inregistrat valori peste cele din ziua anterioara, piata anticipand o scadere de catre Rezerva Federala americana a dobanzii de politica monetara. Bursa de pe Wall Street a inchis in urcare puternica.

BET-C, indicele compozit al BVB, a urcat cu 0,17%, la 2.003,08 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a urcat cu 0,60%, ajungand la 2.867,76 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a coborat insa cu 1,89%, ajungand la 12.716,24 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a depreciat cu 0,14%, pana la 276,44 puncte, in vreme ce BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a crescut cu 0,68%, la 340,83 puncte.

Lichiditatea pietei reglementate a BVB a scazut cu 34%, pana la 12,54 milioane de lei, echivalentul a 3,18 milioane de euro.

BRD – Groupe Societe Generale a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 1,33 milioane de lei, urmata de SIF Moldova si SIF Bancat Crisana, cu un rulaj de 836.100 lei, respectiv 717.304 lei. SIF Muntenia ocupa cea de-a patra pozitie in acest top, cu o valoare a schimburilor de 701.160 lei, iar Dafora se afla pe locul cinci, cu 685.253 lei.

Pe sectorul destinat obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu obligatiuni emise de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, cu o valoare totala de 997.376 lei, si Banca Comerciala Romana, in valoare de 90.417 lei.

Schimburile cu depturi de preferinta, unitati de fond si derivate au inregistrat valori foarte scazute.

Pe sectorul actiunilor, cele mai mari cresteri de pret le-au inregistrat titlurile UAMT (10,98%), Aerostar (7,84%) si Biofarm (4,71%), in vreme ce actiunile Armatura (-15%), Electroputere (-14,81%) si Contor Group (-14,71%) s-au aflat in topul pierderilor.

Marile burse europene au inchis pe plus sedinta de marti:

  • Indicele FTSE 100 al Bursei de la Londra a urcat cu 0,74%
  • La Frankfurt, indicele Dax s-a apreciat cu 1,61%
  • Bursa de la Paris a crescut cu 2,07%
  • Indicele Ibex35 al Bursei din Madrid a urcat cu 1,59%
  • Indicele Bursei din Milano, MIB 30, a avansat cu 1,08%

Pe piata asiatica, Bursa din Tokyo a scazut marti, pe fondul pierderilor inregistrate cu o zi in urma de bursa de pe Wall Street. Astfel, indicele Nikkei a pierdut 1,12%, atingand valoarea de 8.568,02 puncte. La randul sau, indicele Topix s-a depreciat cu 2,16%, atingand nivelul de 828,62 puncte.

Bursa din Hong Kong a inchis sedinta de marti in crestere usoara de 0,55%, dupa ce bursa de pe Wall Street a inchis pe minus sedinta de luni, indicele Hang Seng atingand valoarea de 15.130,21.

Bursa americana a inchis in urcare semnificativa sedinta de marti, dupa ce Fed-ul a luat decizia de a reduce dobanda de politica monetara mai mult decat se anticipa pentru a pune capat recesiunii.

Dow Jones Industrial a urcat 359.61 puncte, sau 4.20%, pentru a termina ziua la 8924.14 puncte. La randul sau, indicele S&P 500 a urcat 44.61 puncte, in timp ce Nasdaq Composite a castigat 81.55 puncte, pana la valoarea de 1589.89 puncte.

Piata a reactionat la anuntul Fed de a reduce dobanda cheie la cel mai scazut nivel din istorie, indicele Dow Jones castigand 250 de puncte imediat dupa anunt. Oficialii bancii centrale au stabilit o rata pentru dobanda cheie ce evolueaza intre 0% si 0.25%.

„Cred ca este cea mai puternica si mai pozitiva declaratie pe care am vazut-o in acest an venind din partea Fed”, a declarat traderul Ted Weisberg, de la Seaport Securities, citat de FOX Business.

JPMorgan Chase (+11.39%), Citigroup (+10.68%), Boeing (+7.36%) si General Electric (+6.43%) au inregistrat castiguri importante.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro