Sari direct la conținut

Adrian Sirbu, noul presedinte al CME

HotNews.ro

Adrian Sirbu a fost numit in functia de Presedinte al Central European Media Enterprises (CME), potrivit unui comunicat al companiei. Sirbu isi va prelua atributiile de la 1 ianuarie 2009. Comunicatul CME precizeaza ca Adrian Sirbu isi va continua atributiile de Chief Operating Officer (COO), in timp ce actualul CEO al companiei, Michael Garin, va parasi functia.

CME opereaza in Republica Ceha, Romania, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Croatia si Bulgaria. CME detine 95% din televiziunile lansate de Adrian Sirbu.

Noua pozitie incununeaza ascensiunea rapida a lui Adrian Sirbu in cadrul CME. El a fost numit director regional al companiei in 2006, un an mai tarziu devenind Chief Operating Officer. Potrivit lui Ronald Lauder, fondatorul CME, citat in comunicatul de luni, „Adrian este partenerul CME in Romania din 1995 (…). In timpul petrecut in cadrul companiei, a demonstrat abilitati remarcabile de management. Ma astept la dezvoltarea continua a CME, sub conducerea lui”.

Potrivit comunicatului, Michael Garin va ocupa, in cadrul CME, postul de vicepresedinte al consiliului de administratie. Garin fusese numit CEO al CME in 2004, de atunci supervizand extinderea companiei pe majoritatea pietelor unde ea este prezenta acum.

CME, companie listata la bursa Nasdaq si la Bursa din Praga, opereaza in Romania posturile de televiziune Pro TV, Pro TV International, Acasa, Pro Cinema, Sport.ro si MTV Romania. Compania mai controleaza televiziuni in Bulgaria (TV2, Ring TV), Croatia (Nova TV), Cehia (TV Nova, Nova Cinema, Nova Sport si MTV Czech), Slovacia (Markiza, Nova Sport, MTV Czech), Slovenia (Pop TV, Kanal A) si Ucraina (Studio 1+1, Studio 1+1 International, Kino, Citi).

Intr-una dintre ultimele sale aparitii in presa, Michael Garin afirma la inceputul acestei luni, pentru Reuters, ca singura tara cu o piata media incerta si fara vizibilitate, in care este activ grupul CME, este Ucraina. El aprecia ca CME va avea cresteri in toate celelalte tari, in pofida perioadei de criza.

In pofida scaderii accelerate a actiunilor sale pe parcursul acestui an, CME a anuntat pentru primele noua luni ale lui 2008 o cifra de afaceri in crestere cu 35% si un profit inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare cu 31% mai ridicat decat in ianuarie-septembrie 2007.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro