Sari direct la conținut

Cronica TV: Stiu de ce se uita oamenii la posturile de stiri!

HotNews.ro

Stateam deunazi si ma uitam la politicienii obscuri pe care-i avea invitati Dumitrescu la Realitatea si ma intrebam cine naiba sunt aia. Oamenii isi dadeau cu parerea, nu zic, dar parerea lor era complet irelevanta, din moment ce habar n-aveam cum ii cheama sau macar de la ce partid sunt. Parca ma uitam la ultima parte a episodului 78 din telenovela “Sclava politica”, nestiind care sunt personajele, ce relatii sunt intre ei si cine cu cine s-a culcat.

Atunci m-a pocnit intrebarea: oare de ce ma uit eu la astia?! Parca l-am si auzit pe Topirceanu: “La-ntrebarea asta, un prelung ecou / I-a raspuns din slava: pentru ca esti bou!”. Dar nu era numai asta! Adevarul e ca n-aveam la ce altceva sa ma uit.

Eu si internetul am ajuns la o varsta la care am lasat pe seama televizorului o singura functie: aceea de divertisment. Trist este ca singura distractie de care avem parte e pe Antena 3 si, mai rar, pe Realitatea. Si nu pentru c-ar fi omul cu laptopul vreun spiritual sau pentru ca stie Badea sa faca spagatul ca nimeni altul in timp ce nu vorbeste despre Voiculescu, ci pentru ca nu exista alternative.

Ati stat vreo clipa sa va ganditi cine face divertisment in Romania? Mihaela Radulescu, care, de cand e cu un tanar care pare suficient de sarac cu duhul cat sa te gandesti ca natura a compensat in alte parti, a descoperit glumitele cu tenta sexuala?

Vacanta Mare, care nici macar glume fara perdea nu mai stiu sa faca?

Carcotasii, care ar putea la fel de bine sa difuzeze o colectie a gafelor televizate si sa ne scuteasca de prezenta lor saptamanala obosita?

Maruta, care n-a putut-o face sa rada nici pe nevasta-sa, pe care a avut-o invitata intr-una din emisiunile de zilele trecute?

Nu, multumesc! Ma distrez mai bine scobindu-ma in nas.

www.mantzy.wordpress.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro