Sari direct la conținut

Ce (n-)o să vedeţi la televizor de alegeri (de Iulian Comanescu)

Evenimentul Zilei

„Asa, din ce in ce mai dezvoltata cum e, televiziunea din Romania e tot mai specialista in ceata“. Ca la fiecare tur de scrutin, televiziunile au inceput sa-si promoveze ziua de alegeri cu promouri si comunicate de presa in care se anunta „performantele jurnalistice“ si „desfasurarea de forte“ din 30 noiembrie.

Prima TV a fost, macar o data, prima, anuntand acum vreo zece zile un jurnal special, la ora 15.00.

Suspans. Ce spectacol, ce holograme vom vedea? Intai, deschiderea sectiilor. Reporterii mai balbaiti sau sasaiti din tura de dimineata vor relata ca batranii voteaza devreme si ca la Cucuieti s-a pierdut o stampila. O vedeta rebegita detasata la Biroul Electoral Central ne va spune ca s-a deschis, presedintele BEC a venit, s-au tiparit X buletine de vot. Un analist de marimea a doua (cei buni sunt pastrati, ca si reporterii care pot spune litera s, pentru prime-time) ne va povesti prin barba ca suntem niste viermi daca nu votam.

Buletinul meteo se va incheia obligatoriu cu o formula de genul: „E o zi insorita, buna pentru vot“ (daca va fi soare). E buna si ca sa te sui in masina si sa dai o fuga la munte, probabil ca nu e gheata si fraierii se vor inghesui la urne, nu pe DN 1.

La ora 11.00, BEC va da intaile estimari ale prezentei. Primul politician a votat deja, e cel din 2004, 2000, 1996 si 1992. El va spune ca a votat pentru oameni, iar noi vom deduce ca a votat pentru el insusi. Urmeaza al doilea, al treilea, al cincilea, care au votat si ei cu ei, cu noi, cu voi, cu toata lumea, pentru toata lumea.

Pe la ora 13.00 apar primele exclusivitati palpitante: o criza de hipoglicemie la Cuca Macaii, un presedinte de sectie beat la Tichilesti. La 14.00, ONG-urile incep sa sesizeze neregulile la vot, la Porumbesti au sosit buletine imprimate din greseala pe panusi de papusoi si la Cotonogesti s-au incaierat reprezentantii a doua partide, nu ni se spune care, ca nu e corect, ne straduim sa zarim un colt de canadiana portocalie, rosie, galbena sau albastra in cadru.

Citeste editorialul integral:

Evenimentul Zilei

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro