Sari direct la conținut

Moneda nationala s-a depreciat usor luni, pana la 3,7985 lei/euro

HotNews.ro

Moneda nationala s-a depreciat usor luni, cursul de referinta publicat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) fiind de 3,7985 lei pentru un euro, nivel cu 0,47 bani mai ridicat decat cel de la sfarsitul saptamanii trecute. Vineri, un euro era cotat de banca centrala la 3,7938 lei.

Potrivit NewsIn, leul a deschis prima sedinta a saptamanii intarindu-se brusc in primele tranzactii de la 3,8250 la 3,79 lei pentru un euro, prag psihologic peste care nu a putut insa sa il depaseasca, depreciindu-se apoi cu trei bani. Ulterior, leul a revenit in apropierea nivelului de 3,79 lei pentru un euro, pe o tendinta de apreciere. La 13:25, bancile cumparau un euro cu 3,7890 lei si il vindeau cu 3,7925 lei.

„Leul se apreciaza, insa piata s-a mai linistit dupa intarirea brusca din primele tranzactii”, a explicat Florin Bota, dealerul Bancii Transilvania, citat de NewsIn.

Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat luni de BNR arata o apreciere a monedei nationale cu peste un ban, pana la 2,9993 lei pentru un dolar, de la 3,0130 lei pentru un dolar, cat era vineri. Pe pietele internationale, dupa o depreciere de la 1,2580 la 1,2677 dolari pentru un euro, moneda americana a revenit la cotatiile initiale, pentru ca apoi sa se deprecieze din nou pana la aproape 1,27 dolari pentru un euro. La 13:25, ora Romaniei, euro era cotat la 1,2689 dolari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro