Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: Camera Deputatilor combate criza cu 50 de masini de lux de 70.000 de euro bucata; Noul Cod Civil ne trimite la primar pentru divort; Tariceanu „plange“ dupa capitalul romanesc, iar romanii sunt saraci, dar multumiti de calitatea vietii pe care o duc

HotNews.ro

Tariceanu „plange“ dupa capitalul romanesc. El spune ca economia ar fi fost mai ferita de criza daca se sprijinea mai mult pe banii autohtoni. Efectele crizei financiare globale ar fi mult mai mici in Romania daca economia s-ar baza mai mult pe capitalul autohton, a declarat ieri premierul Calin Popescu-Tariceanu, la o intalnire cu profesorii si studentii de la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucuresti. „Cea mai mare companie cu capital romanesc in acest moment este Arabesque, care comercializeaza materiale de constructii si finisaje. Aceasta are o cifra de afaceri de aproape 600 de milioane de euro“, a declarat primul-ministru. El a spus ca, din circa 40 de banci care activeaza pe piata autohtona, numai trei au capital romanesc. „Astfel, turbulentele de pe pietele externe si problemele marilor companii de afara se transmit si la noi prin intermediul filialelor acestora din Romania. Daca am fi beneficiat de forta capitalului romanesc am fi trecut mult mai usor de criza“, a mai spus Tariceanu, citat de EVZ.

La Spitalul «Sfantul Ioan», managerul si medicii se bat pe banii bolnavilor. Conducerea Spitalului de Urgenta “Sfantul Ion” din Bucuresti este acuzata ca nu despagubeste pacientii care isi cumpara medicamentele in perioada spitalizarii. Reprezentantii institutiei dau vina pe medicii care prescriu medicamentele pentru bolnavi, sustinand ca medicamentele se gasesc in spital. In consecinta, medicii care le-au prescris sunt vinovati, spune managerul institutiei. Un pacient operat la Spitalul Clinic de Urgenta “Sfantul Ioan” din Capitala acuza conducerea institutiei ca nu respecta Legea privind despagubirea pacientilor, dupa ce bolnavul a scos din buzunar peste 2.000 de lei pe medicamente, in timp ce era internat in spital. Potrivit Legii nr. 157/2008 privind respectarea drepturilor pacientilor, managerii spitalelor sunt obligati sa despagubeasca bolnavii care au cumparat medicamente si produse farmaceutice in perioada spitalizarii. Noul act normativ mai stipuleaza ca directorii clinicilor trebuie sa restituie bolnavilor diferentele de pret, in conditiile in care medicamentele din unitatile spitalicesti au costuri mai mici decat cele din farmacii, scrieGardianul.

Confruntare anticriza ratata. In lipsa „contracandidatilor” sai la postul de sef al Executivului la dezbaterea programelor economice propuse romanilor, premierul Tariceanu s-a intretinut ieri cu reprezentantii mediului academic si si-a exprimat regretul ca Mircea Geoana si Theodor Stolojan nu i-au acceptat invitatia. „Regret foarte mult ca domniile lor nu au acceptat aceasta intalnire, ar fi fost foarte util sa vedem o confruntare de idei si programe, pentru ca altfel campania electorala va ramane o batalie care seamana cu un meci de fotbal: unii arunca cu petarde, iar altii incearca sa le stinga”, a declarat Tariceanu. Seful Executivului a fost singurul care a raspuns invitatiei lansate de Academia de stiinte Economice, in conditiile in care conducerea institutiei de invatamant superior spera sa gazduiasca o confruntare intre „candidatii” la functia de premier ai PNL, PD-L si PSD. Tema propusa pentru dezbateri de catre ASE a fost legata de programele economice propuse si masurile de continuare a cresterii economice si pentru crearea de locuri de munca, scrie Romania Libera.

Noul Cod Civil ne trimite la primar pentru divort. Casatoriile vor fi desfacute la Starea Civila. Infractorii recidivisti vor plati dublu. Asa prevad noile Coduri ale justitiei, care iau drumul parlamentului. Cele patru Coduri care stau la baza sistemului judiciar (Codul Civil, Codul Penal, dar si cele de procedura) vor fi trimise in parlament si ar putea fi aplicate in cativa ani. Si asta pentru ca magistratii trebuie sa se obisnuiasca cu modificarile fundamentale aduse actualei legislatii. Unele dintre cele mai importante prevederi se refera la casatoriile care vor fi desfacute la Starea Civila si la obligarea logodnicilor sa returneze cadourile primite in cazul in care se hotarasc sa rupa relatia. Aceste amendamente sunt aduse Codului Civil, dar nici cel Penal nu e mai prejos. In timp ce pedepsele pentru anumite infractiuni – cum ar fi furtul – vor scadea, recidivistii risca sa infunde puscariile chiar si cateva zeci de ani, scrie EVZ.

Palatul Stirbei, „vanat“ de consiliul judetean. Consiliul Judetean Brasov a demarat procedurile privind anularea in instanta a contractului de vanzare a Palatului Pionierilor, cunoscut sub numele de Palatul Stirbei, aflat in prezent in proprietatea omului de afaceri Marcel Butuza. Desi tranzactia a avut loc in urma cu trei ani, dupa ce Primaria Brasov a refuzat sa-si exercite dreptul de preemptiune, contra sumei de 600.000 de euro, autoritatile judetene s-au gandit sa ceara anularea contractului. Asta pentru ca o parte din copacii ce formau un parc dendrologic unic in tara au fost taiati pentru a face loc unui heliport, noteaza EVZ.

Romanii sunt saraci, dar multumiti de calitatea vietii pe care o duc. 27% din romani au nevoie de ajutorul rudelor pentru a face fata cheltuielilor zilnice. Cu toate acestea, romanii sunt multumiti de calitatea vietii pe care o duc, pe o scala de la 1 la 10 acestia notand cu 6,5 gradul de satisfactie privind viata si cu 7, nivelul de fericire, potrivit unui studiu realizat de Eurofound. In ceea ce priveste sanatatea mintala, unul dintre criteriile-cheie ale bunastarii si calitatii vietii, Romania s-a clasat pe ultimul loc intre tarile din UE, nivelul fiind de 54%. Mai mult de un sfert (27%) din romani primeau, in 2007, bani sau produse alimentare pentru a face fata cheltuielilor zilnice, de trei ori mai mult decat media din zona euro, spre care Romania tinde sa intre in 2014, arata un studiu al Fundatiei europene pentru o viata mai buna, Eurofound. Cu toate acestea, romanii sunt, in general, multumiti de calitatea vietii pe care o duc. Pe o scala de la 1 la 10, acestia au notat cu 6,5 gradul de satisfactie privind viata si cu 7 – nivelul de fericire, situandu-se usor sub media din Uniunea Europeana (UE), unde cei doi indici au fost notati cu 7, respectiv 7,5, informeaza Curentul.

Cacealmaua gigacaloriei. Primaria Capitalei si Ministerul Administratiei se acuza reciproc de datorii la plata caldurii. Populatia nu va suferi de frig, ci doar de amenintari. Bucurestenii au aflat iar, de la televizor, ca s-ar putea sa ramana fara caldura, fix cu doua zile inainte de alegeri, pe 28 noiembrie, daca RADET nu-si plateste vesnica si inepuizabila datorie pe care o are, de 12 ani, la Elcen. S-au repus pe ecran cele 740 de milioane de lei pe care RADET ii are de platit catre Elcen, iar responsabilii in domeniu au jucat clasicul ping-pong cu declaratii contradictorii. La mijloc, dar mai mereu nerostit, adevarul arata cu degetul spre ineficienta sistemului energetic falimentar, in care s-au pompat sute de milioane de euro in ultimii 20 de ani, dar care in loc sa repare gaurile retelei s-au pierdut printre ele, informeaza EVZ.

Romanii de la sud de Dunare, tradati de propriii parlamentari. Reprezentantii Romaniei in Consiliul Europei au votat impotriva intereselor conationalilor din Serbia si Bulgaria. Cei aproape un milion de romani care traiesc in regiunea Timoc, din Bulgaria si Serbia, nu sunt recunoscuti ca minoritate de cele doua tari si nu au dreptul la scoala si biserica in limba materna. Problema „vlahilor” din sudul Dunarii a fost ridicata recent in Consiliul Europei de catre raportorul german Jürgen Herrmann. Reprezentantii Romaniei au votat insa impotriva recunoasterii conationalilor lor. „Am votat din greseala, cu cotul”, s-a scuzat parlamentarul Cornelia Cazacu, din partea PD-L. „Nu puteam sa aprob o initiativa sustinuta de UDMR. Stiti, eu sunt de la PRM”, a explicat si Ilie Ilascu. Votul parlamentarilor romani i-a dezamagit, dar nu i-a dezarmat pe reprezentantii „vlahilor”, care isi continua lupta pentru identitate nationala, scrie Romania Libera.

Ortacii accepta sa munceasca in conditii criminale, de teama sa nu se inchida mina Petrila. In ultimele doua zile au fost audiati cativa dintre minerii salvatori care au supravietuit celei de a doua explozii de sambata 15 noiembrie de la mina Petrila. Ceea ce se poate spune cu certitudine este faptul ca echipa de salvatori, care a intrat in mina, la cateva ore dupa producerea primei explozii, a coborat de bunavoie. Mai mult chiar, seful salvatorilor de la Petrila a fost obligat sa accepte intrarea acestora in mina, noteaza Gardianul.

Camera Deputatilor combate criza cu 50 de masini de lux de 70.000 de euro bucata. Presedintele Camerei, liberalul Bogdan Olteanu, se spala pe maini si spune ca nu el este ordonator de credite. In plina campanie de reducere a cheltuielilor la institutiile de stat, Camera Deputatilor a demarat pe 20 noiembrie procedurile de achizitionare a 50 de masini, valoarea contractului fiind estimata intre 8 si 10 milioane de lei (fara TVA), adica intre 2,2 si 2,8 milioane de euro. Este vorba despre autoturisme de oras de lux cu tractiune integrala (4 X 4), costul unei masini fiind estimat intre 54.399 si 67.998 de euro. Aproape cat Loganul de 70.000 de euro. Achizitionarea acestor autoturisme a fost prevazuta in bugetul Camerei Deputatilor pe anul in curs si a fost aprobata in sedinta Biroului Permanent din 5 martie a.c., scrie Cotidianul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro