Business Report: Depozitul bancar sau cum sa obtii un randament consistent cu risc minim; A trecut vremea cresterilor de 60% in HR; Mini MPV de la Ford, construit la Craiova; 1.120 CP pentru cel mai puternic Porsche din lume, iar Google introduce comenzile vocale avansate pentru iPhone
O afacere la inaltime a lui Warren Buffet cu activitate in Romania. Una dintre afacerile miliardarului Warren Buffet are in acoperire si Romania. Avand in vedere potentialul sau financiar, concurentii de pe piata locala nu puteau sa fie decat doua companii detinute de Ion Tiriac si Dinu Patriciu. Domeniul in chestiune este cel al avioanelor private. Compania lui Warren Buffet este NetJets, iar activitatea sa in Romania este realizata prin NetJets Europe (cu sediul central in Londra), care l-a ales in urma cu un an si jumatate drept reprezentant oficial in Romania pe omul de afaceri Mike Costache, cunoscut pentru activitatea sa de la Auto Italia. Concurentii de aici sunt Tiriac Air (proprietarul este evident) si Eurojet, care a fost in grupul Rompetrol; ca tot am mentionat grupul, si in acest caz proprietarul este deja evident, scrie Capital.
Depozitul bancar sau cum sa obtii un randament consistent cu risc minim. Cine are acum cash si cauta un plasament care sa ii asigure un randament consistent – chiar in termeni reali- poate gasi cu usurinta alternative la bancile comerciale. Fortate sa se bazeze intr-o masura mult mai mare decat pana acum pe fondurile atrase pe plan local, bancile s-au prins intr-o lupta a dobanzilor la depozite, ajungand sa plateasca chiar si 13%-14% pe an pentru economii in lei, scrie Ziarul Financiar.
Topul celor mai tineri milionari. Editia „Capital TV“ de duminica aceasta, care va fi transmisa de postul Kanal D, de la ora 12:00, va prezenta un top al celor mai tineri milionari din Romania, printre care Andrei Lisinschi jr., Iustin Paraschiv sau Sebastian Ghita, tineri care incheie tranzactii de milioane de dolari cu „staruri“ ale businessului romanesc. Pe locul al cincilea s-a clasat Bogdan Dragomir, fiul lui Dumitru Dragomir (presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal). La doar 31 de ani, Bogdan, care a terminat doua facultati, a preluat actiunile si managementul Hotelului Crystal Palace din Bucuresti. Pe locul patru s-a clasat Radu Apostolescu, de asemenea in varsta de 31 de ani, care a ajuns la o cifra de afaceri de 77 de milioane de euro cu eMag, businessul on-line pe care l-a demarat in urma cu sapte ani, scrie EVZ.
Creditele mai greu accesibile au creat o noua piata: apartamente vandute in rate. Pe o piata imobiliara in schimbare, dezvoltatorii au inceput sa-si modifice si ei strategiile pentru a se adapta noilor realitati. Ce solutie au gasit unii dezvoltatori pentru a vinde, cand creditele sunt mai greu accesibile si mai scumpe? Isi vand apartamentele in rate. „Am avut deja un client, care a achizitionat un apartament in Emerald pe firma, in rate. La noi ratele se platesc pe maxim 2 ani”, a spus Adriana Neagu, director de vanzari Emerald Residence, proiect dezvoltat de Brooklyn Investments, care a lansat acest sistem in urma cu cateva saptamani, scrie DailyBusiness.
Elvetienii dau 660 de milioane de euro ca sa renoveze o gara. Guvernul elvetian a anuntat ca va cheltui 1 miliard de franci elvetieni, echivalentul a peste 660 de milioane de euro ca sa renoveze… o gara. Ce e drept, este vorba despre gara din Berna, care trebuie refacuta pentru a face fata cresterii masive a numarului de calatori si a dezvoltarii traficului feroviar. Lucrarile vor incepe in 2014 si, asa cum a declarat presedintele consiliului executiv al Capitalei, este vorba despre „proiectul secolului” pentru acest oras, anunta Capital.
Un dezvoltator imobiliar a platit peste 17 milioane euro pe un teren in sudul capitalei. O companie multinationala de dezvoltare imobiliara a semnat un contract de achizitie a unui un teren de peste un hectar in zona Tineretului din Bucuresti pe care intentioneaza sa ridice un ansamblu rezidential, tranzactia fiind de peste 17 milioane euro, a anuntat consultantul Neoland Real Estate, scrie Business Standard.
Lufthansa va prelua Austrian Airlines. Compania aeriana Austrian Airlines va fi vanduta operatorului german Lufthansa, a anuntat holdingul public OIAG. Acesta detine 41,56% din actiunile companiei aeriene austriece. Tranzactia sa va finaliza cel mai probabil pana la sfarsitul acestui an. „Ne asteptam sa semnam contractul intr-o luna, deci decizia finala va fi luata in cadrul urmatoarei intalniri a boardului director al OIAG, pe 5 decembrie”, a declarat Peter Michaelis, CEO-ul companiei, citat de Capital.
A trecut vremea cresterilor de 60% in HR. Firmele de recrutare se asteapta la o diminuare a cresterii businessului pentru ultimul trimestru din 2008 si primul trimestru al anului viitor, in contextul in care tot mai multe companii de pe piata locala isi ingheata planurile de angajari. Afacerea de selectie de personal a avut una dintre cele mai mari rate de crestere in ultimii ani, pe fondul crizei de personal. Marii jucatori de pe piata HR spun ca nu vom mai vedea de-acum cresteri anuale de 50-60%, scrie Business Standard.
VisIT 2008: monitoare verzi, mouse-uri sferice si nori pe internet (video). Monitoare cu zero consum de energie, mouse-uri sferice si solutii de cloud computing sunt cele mai fierbinti subiecte ale industriei, dezbatute la conferinta europeana IT VisIT 2008, organizata de Fujitsu Siemens Computers. Transportati intr-o lume a interfetelor interactive bazate pe gesturi din Minority Report (video 1, video 2) si a globurilor de cristal transformate in mouse-uri (video 3), participantilor la VisIT 2008 li s-a dezvaluit, intr-un spectacol bine regizat noua strategie a joint venture-ului Fujitsu Siemens Computers: intrarea pe piata de cloud computing, informeaza Cotidianul.
Primarul Brasovului despre decizia Kraft: Daca spatiul e problema, atunci le oferim un teren mai mare. Autoritatile locale din Brasov au anuntat ca vor sa puna la dispozitia producatorului de dulciuri si cafea Kraft Foods Romania un teren cu o suprafata mai mare in oras, compania invocand drept motiv pentru relocarea activitatilor in Bulgaria tocmai lipsa de spatiu pentru extindere, noteaza Ziarul Financiar.
Mini MPV de la Ford, construit la Craiova. B-max, model ce va inlocui mult criticatul Fusion, se va pozitiona sub C-Max in gama Ford si va incerca sa ofere stil si practicabilitate intr-un pachet compact, sustin creatorii sai. B-max este incercarea constructorului american de a cuceri clasa MPV-urilor de mici dimensiuni. In timp ce Fusion nu are nici un avantaj in fata rivalior Opel Meriva si Renault Modus, B-Max are stil pentru ca isi trage inspiratia de la Fiesta. Plafonul este inaltat pentru mai mult spatiu. Farurile mari, bosajele proeminente si silueta zvelta dau un aer tineresc masinii, scrie Auto.ro
Buna seara. Sunt un avatar 3D si va prezint stirile. O noua tehnologie virtuala inlocuieste prezentatorii tv cu avataruri 3D pe un nou website ce colecteaza stiri de pe Internet si le editeaza automat in format audio. Dezvoltat de laboratorul Intelligent Information din cadrul Universitatii de Nord-Vest din Chicago, newsatseven.com imbina avataruri, imagini, clipuri video, opinii si discursuri pregatite pentru prezentatori de stiri artificiale, scrie Cotidianul.
S-a deschis Iulius Mall Suceava. Primul mall din nordul Romaniei, Iulius Mall, a fost inaugurat vineri la Suceava, in care s-au investit 60 de milioane de euro. Suprafata construita a centrului comercial este de 132.000 de meti patrati, are peste 100 de magazine si 12 restaurante cu o capacitate totala de 1.200 de locuri. Mall-ul mai dispune si de o sala de bowling, un spatiu de joaca pentru copii, primul sport-pub din Suceava, un teren de fotbal, patinoar in aer liber, dar si cel mai mare cinematograf din oras. Pentru primul an de functionare, dezvoltatorul Iulius Group se asteapta la un numar total de vizitatori de peste sapte miloane, scrie Gandul.
Hotel de apartament. Nemultumiti de scaderea preturilor proprietatilor, dezvoltatorii inchiriaza apartamentele noi in regim hotelier sau pe termen lung. Capitala are 500 de apartamente aflate in circuitul oficial al inchirierilor in regim hotelier. Inchirierea in regim de hotel a unei garsoniere pentru o saptamana este o solutie care poate economisi peste 300 de euro, ceea ce, in vremuri de criza, pare o optiune serioasa. Cei care au investit in constructia de cladiri rezidentiale vad in reducerea bugetelor de calatorii ale companiilor o oportunitate. In conditiile in care piata imobiliara este blocata, iar preturile proprietatilor scad, dezvoltatorii vad o afacere in transformarea apartamentelor din noile blocuri in camere inchiriate in regim hotelier, care le aduce un castig ce le permite sa astepte un moment mai prielnic pentru vanzare, scrie Romania libera.
1.120 CP pentru cel mai puternic Porsche din lume. Tunerul 9ff a prezentat cel mai puternic Porsche aparut vreodata. Are 1.120 de cai, bate Veyronul si se numeste GT-9 R. 9ff a promis si a realizat intr-un final cel mai puternic Porsche din toate timpurile. Se numeste GT-9 R si este continuatorul liniei GT-9 a tunerului de casa Porsche. Daca versiunea 9ff GT-9 reusea sa atinga o viteza de 408 kilometri pe ora cu ajutorul motorului de 910 CP, noua varianta – care primeste un R in coada denumirii – ajunge la nu mai putin de 1.120 de cai putere. Desi modelul nu a fost inca testat in conditii reale de rulare, 9ff sustine ca performantele noului model sunt cu mult peste cele ale lui Bugatti Veyron, scrie Automarket.
Cazare scumpa. «Pensionul» animalelor de companie costa intre 100 si 250 de euro de sarbatori. Bucurestenii care vor sa plece de sarbatori in concediu si nu au unde sa isi lase animalele de companie vor fi nevoiti sa plateasca scump pentru singura varianta la indemana: pensiunile pentru pisici sau catei. Astfel, cei care pleaca in concediu doua saptamani vor plati in jur de 700 de lei pentru a asigura cazarea pisicii si peste 1.000 de lei pentru a-si lasa cainele la o pensiune. Programarile trebuie facute cu cel putin trei saptamani inainte, daca doritorii vor sa fie siguri ca mai prind locuri libere, anunta Gardianul.
Comenzi vocale avansate pentru iPhone – aplicatie gratuita de la Google. Posesorii sau viitorii detinatori ai celui mai disputat gadget din ultima vreme – telefonul Apple (cu 3G sau nu), ar putea fi interesati de noua aplicatie Google care permite efectuarea complexa de comenzi vocale pe iPhone. Si mai interesant este ca soft-ul Google nu costa nimic si teoretic ar trebui sa poata fi descarcat incepand de astazi, din plugin-ul iTunes dedicat aplicatiilor de pe App Store. Programul, odata instalat, te va ajuta sa gasesti cu usurinta diverse puncte de interes (cinematograful “X”, cel mai apropiat restaurant etc.) si tot felul de informatii existente in telefon (contacte, date din organizator), totul prin comanda vocala. Ca sa folosesti acest soft ai nevoie de o conexiune la internet deoarece aplicatia trimite “cererea” ta catre serverele Google, anunta Go4it.
Ferrari Zobin Concept. Ferrari a reusit intotdeauna sa starneasca imaginatia designerilor din lumea intreaga. Asa se face ca un nou concept Ferrari vine din Iran, de la designerul independent Siamak Ruhi Dehkordi. Iranianul in varsta de 33 de ani sustine ca supercarul cu un singur loc, botezat Zobin, este insipirat din Formula 1 si se caracterizeaza printr-un design original ce infatiseaza o structura de metal care integreaza farurile si spoilerul frontal, informeaza Auto.ro