Nu haina face pe om, ci sacosa

Deunazi, la metrou la Unirii, doua tinere asteptau inaintea-mi la o patiserie. Una din ele tinea o punga de hartie cu emblema unei cunoscute case de moda. Nu e frumos sa tragi cu urechea, stiu, dar eu am auzit pur intamplator scurta lor conversatie pe care o voi reproduce cat de fidel pot, recunoscand ca si eu am tendinta sa transport hartia igienica in sacose frumoase, numai ca eu nu le denaturez continutul.

„Pai, fata, nu mai bine luam un taxi pana acolo?”

„Nu, tu, ti-am spus ca nu prea mai am bani. Deci am cheltuit o gramada adineauri, fata, la shopping. Nu-mi vine sa cred. Da’ se merita, na…”

„Si pana la urma ce ti-ai luat?”

„Pai un tricou si neste ginshi.”

„Si cat ai dat, fata, pe ele?”

„Pai opt sute de ieuro.”

„CAAAAT?! Ce firma, fata?!

„Pai nu vezi ce scrie pe sacosa?”

Femeile sunt singurele creaturi care ar fi capabile sa plateasca venitul pe un trimestru pe doua articole de imbracaminte, dar am descoperit si singura fiinta care face asta si se lauda, cand e atat de evident ca va circula numai cu metroul pentru urmatoarele doua vieti. Vorba-ceea din popor: „N-ai ce arunca in burta, da’ te porti de firma”. Ii multumesc duduii pentru crearea unei subincrengaturi de sine statatoare a speciei umane.

Asa ca dupa ce am tras cu urechea, am zis sa-mi arunc si-un ochi in plasa, gandindu-ma ca la banii aia, tricoul ar face bine sa aiba o masina de gatit incorporata. Cand, stupoare. Cacealma. Inauntru era un catalog de produse cosmetice.