Cea mai mare fuziune de pe piata asigurarilor din Romania asteptata sa ofere profit sigur in 2010
Asiban, BT Asigurari si OTP Garancia vor fuziona pana la sfarsitul anului 2009, iar compania rezultata, Groupama Asigurari, este asteptata sa treaca pe profit de durata in 2010. Asiguratorul francez a fost afectat de criza financiara atat la nivelul activelor, din care 10% sunt investite in actiuni, dar si ca urmare a scaderii economiilor din anumite tari. Francois Lemoux, directorul general al Groupama, crede ca si cresterea economica a Romaniei va incetini, iar piata asigurarilor va mai creste, dar la un ritm mai scazut.
„Este un proces ambitios si plin de provocari. Suntem pe cale de a realiza cel mai mare proces de fuziune de pe piata asigurarilor din Romania. Principala noastra prioritate o reprezinta investitia in capitalul uman, acesta fiind baza pentru dezvoltarea cu succes si pe termen lung a companiei si pentru asigurarea reusitei procesului de fuziune. De asemenea, vom face tot ce ne sta in putere pentru a recastiga profitabilitatea pe durata anului 2009 astfel incat, in 2010, sa ne putem concentra pe dezvoltarea dinamica a Grupului si profitabilitatea de durata”, a declarat Denis Rousset, reprezentantul Groupama in Romania.
Rousset a mai anuntat ca pana in prezent grupul a investit in cele trei companii romanesti aproape 600 milioane euro, din care 300 milioane lei in capitalul social al acestora, in acest an.
Tintele pe 5 ani: cote de piata de 25% pentru asigurarile de proprietati si raspundere civila, 20% pentru asigurarile de viata si 15% pe piata asigurarilor auto
Retelele cumulate ale Asiban, BT Asigurari si OTP Garancia Asigurari totalizeaza in prezent aproximativ 500 de agentii, cu aproape 2.800 de angajati si peste 9.300 de agenti raspanditi pe intreg teritoriul tarii. Cota de piata consolidata este de 12,7% in domeniul asigurarilor generale si 8,4% in domeniul asigurarilor de viata, la finalul anului 2007.
Intr-un interval de cinci ani, oficialii Groupama si-au propus ca noua companie sa detina cote de piata de 25% pentru asigurarile de proprietati si raspundere civila, 20% pentru asigurarile de viata si 15% pe piata asigurarilor auto.
Lemoux: Economia si piata asigurarilor din Romania isi vor incetini cresterea
Jean-Francois Lemoux, directorul general international al Groupama, recunoaste ca si grupul francez a fost afectat de criza financiara globala.
„Criza financiara s-a simtit pe doua paliere. In primul rand, in mod imediat, in valoarea activelor, 10% dintre acestea fiind investite in actiuni a caror valoare s-a depreciat mult. Valoarea fondurilor proprii care a depasit 8,5 miliarde euro in 2007 va fi mai mica in 2008, insa cu toate acestea ramanem pe o pozitie de solvabilitate excelenta. In al doilea rand s-a simtit prin incetinirea cresterilor economice in anumite tari, evident urmand sa fie mai greu si pentru industria asigurarilor. In 2008 vom avea o cifra de afaceri mai mare decat anul trecut, dar 2009 va fi un an mai dificil”, a spus acesta.
Trendul este estimat si pentru Romania.
„Cresterea economica din Romania va incetini in 2009, dupa un nivel exceptional de ridicat in 2008, dar nu cred ca Romania va bascula ca alte tari europene intr-un mediu de recesiune. Piata asigurarilor va continua sa creasca, dar la un nivel mai scazut”, a mai declarat Lemoux.
Procesul de fuziune a celor trei companii de asigurari se va incheia inainte de sfarsitul anului 2009. Documentele privind Groupama Asigurari care trebuie aprobate de CSA vor fi depuse la sfarsitul primului trimestru al anului 2009, in timp ce procesul de rebranding si lansarea noii companii sunt planificate pentru finalul toamnei.