Protan isi va suspenda activitatea de ecarisaj din tara incepand de luni
Protan isi va suspenda activitatea de ecarisaj pe intreg teritoriul tarii incepand de luni, 17 noiembrie, iar cei 350 de angajati ai companiei vor intra in somaj in circa doua saptamani, a declarat, miercuri, Cristina Miu, directorul general al companiei, citata de NewsIn. Motivul invocat de conducerea companiei pentru suspendarea activitatii este datoria de patru milioane de euro pe care Ministerul Agriculturii o are catre companie.
„De cand suntem concesionari ai ecarisajului, Ministerul Agriculturii ne datoreaza patru milioane de euro, in timp ce Ministerul Finantelor ne ameninta cu blocarea conturilor pentru neplata unor taxe la stat in valoare de un milion de euro”, a mai spus Cristina Miu.
Potrivit acesteia, activitatea Protan va fi suspendata pana la achitarea integrala a restantelor din 2006-2007-2008. „Atat timp cat nu se achita tariful de neutralizare nu se mai poate desfasura aceasta activitate”, a mai precizat directorul general al companiei.
In prezent, Protan incaseaza un tarif de neutralizare de 0,21 euro pe kilogram de deseuri animale, bani care trebuie recuperati de la Ministerul Agriculturii. Totodata, reprezentantii companiei au mai precizat ca cei 350 de angajati ai Protan din tara vor fi notificati, iar in circa doua saptamani urmeaza a intra in somaj.
Protan detine in prezent opt sucursale dintre care sapte colecteaza deseuri de origine animala.
Luna trecuta Garda de Mediu a amendat Protan cu 100.000 lei, ca urmare a nerespectarii obligatiilor asumate privind realizarea statiei de epurare a apelor uzate. In plus, Garda a trimis o notificare Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului (ARPM), in care solicita ca, daca Protan nu-si rezolva deficientele in epurarea apelor uzate pana la 30 octombrie, aceasta sa-i suspende autorizatia integrata de mediu pentru sase luni.
Pentru lipsa sistemului de ecarisaj, Romania a fost criticata de catre UE in anul 2006. Uniunea Europeana acorda o atentie deosebita acestui domeniu, deoarece activitatea de ecarisaj are legatura cu controlul bolilor la animale pe teritoriul Romaniei, domeniu prioritar pentru UE.
Pentru a asigura neutralizarea deseurilor de origine animala la nivel national, Agentia Domeniilor Statului (ADS) a organizat, in perioada 16 martie 2006-27 martie 2006, licitatii pentru concesionarea activitatii de ecarisaj. In urma acestor licitatii, organizate pentru opt regiuni din tara, consortiul Protan-Atev a fost declarat castigator. Potrivit contractului incheiat cu ADS, consortiul s-a angajatat sa realizeze investitii de 13,38 milioane de euro.
In prezent, ADS este responsabil de realizarea investitiilor asumate de consortiul Protan-Atev, iar Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), potrivit unui protocol incheiat cu ADS, raspunde de realizarea de catre concesionar a intregului lant de neutralizare a desurilor.