Tudor Gheorghe nu se mai lupta cu morile de vant

Joi seara, Tudor Gheorghe a jucat rolul lui Don Quijote in musicalul “Omul din La Mancha”. Iar daca din spectacol a lipsit celebra secventa a luptei cu morile de vant, bataia era cat pe ce sa fie asigurata de zecile de batrani care s-au inghesuit la intrarea in Sala Palatului.

“Niste animale!” exclama aseara unul dintre zecile de batrani prinsi in imbulzeala de la intrare. Motivul inghesuielii: la una dintre usile de acces, batranii se grabeau sa-si ia in primire biletele cumparate, se pare, de Fundatia “Principesa Margareta”.

Aglomeratia si nervii (atat de des intalniti la cozile de dinainte de Revolutie) s-au dovedit de prisos. Pana la urma, s-a vazut ca exista loc pentru toata lumea, ba chiar au mai ramas destule randuri libere in Sala Palatului. Din public nu au lipsit tinerii, sau ochii “critici” ai unor actori, precum Ileana Stana Ionescu.

La aproape 10 ani de la ultima sa aparitie intr-o piesa de teatru, Tudor Gheorghe a jucat rolul lui Miguel de Cervantes care, aruncat in inchisoare, trebuie sa se apere. Pentru aceasta, el da nastere personajului Don Quijote, cel care va deveni Cavalerul Tristei Figuri.

Pentru mai bine de doua ore, secventele de teatru propriu-zis s-au combinat cu piesele cantate cu ajutorul orchestrei din spatele actorilor, sub conducerea dirijorului Marius Hristescu. Spectacolul, in regia tanarului Cezar Ghioca, a fost gandit dupa regulile musicalului american, in timp ce actorii au apartinut teatrului craiovean.

Modul in care a fost prezentat romanul lui Cervantes a incantat lumea. “Au intrat in amanunte, totul a fost extraordinar. Pana si sabia”, avea sa spuna, entuziasmata, o doamna. Au existat insa si nemultumiti: “S-a batut el cu aia, dar nu s-a batut si cu morile de vant”, facand referire la o bine-cunoscuta secventa a romanului.

“Don Quijote nu accepta nedreptatea. Rolul i se potriveste manusa lui Tudor Gheorghe. Nici el nu accepta ce vede in tara asta”, spunea, la final, domnul Matei.

“E un foarte bun actor, sigur. Dar parca atunci cand canta e mai mult, e fenomenal. Mi-l amintesc de acum multi, multi ani, inainte de Revolutie. Eram la mare, la hotel. Si sub noi era cazat chiar domnul Tudor Gheorghe. Si-mi amintesc ca a venit cu niste prieteni si le-a cantat toata noaptea. Am stat treji, cu urechile ciulite langa perete, ca sa-l ascultam”, si-a amintit doamna Prisecaru.