Vienna Insurance Group a finalizat vanzarea Unita catre Uniqa
Vienna Insurance Group (VIG) a finalizat tranzactia prin care a vandut pachetul de control al societatii de asigurari Unita VIG catre grupul austriac Uniqa, dupa ce a obtinut acordul din partea autoritatilor de supraveghere a asigurarilor si din domeniul concurentei, a anuntat, marti, VIG, citata de NewsIn. Potrivit unor surse apropiate afacerii, grupul austriac Uniqa ar putea plati intre 200 si 250 milioane euro pentru Unita.
La sfarsitul lunii mai, Vienna Insurance Group (VIG) – care detine 99,99% din actiunile Unita – anuntase ca a ajuns la un acord cu Uniqa pentru cedarea Unita. Potrivit unor surse apropiate afacerii, grupul austriac Uniqa ar putea plati intre 200 si 250 milioane euro pentru Unita.
Aprobarea din partea Comisiei Europene (CE) a fost acordata deja in primul semestru al acestui an, se arata in comunicat.
Prin urmare, liderul de pe piata de asigurari din Romania Vienna Insurance Group este prezent, in acest moment, prin companiile Omniasig SA VIG si Omniasig Asigurari de Viata SA VIG si prin societatea de asigurari Asirom SA VIG.
In cadrul preluarii activitatilor de asigurari ale Erste Group Bank AG in Romania, grupul Vienna Insurance a achizitionat aproximativ 88,5% din actiunile societatii de asigurari de viata BCR Asigurari de Viata, precum si din societatea de asigurari generale BCR Asigurari, ce nu au primit inca aprobarile oficiale.
Prin intermediul Unita, grupul Uniqa isi intareste semnificativ pozitia in regiunea strategica a Europei de Est si Sud-Est. Uniqa este prezenta in Romania din 2005, printr-o participatie minoritara detinuta in cadrul Astra SA.
In prima jumatate a acestui an, Unita era al saselea asigurator din Romania, cu o cota de piata de 6,12% si prime brute subscrise de 270,5 milioane lei (74 milioane euro), potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).
La sfarsitul lunii octombrie, grupul austriac de asigurari Uniqa anuntase ca isi va majora capitalul cu aproximativ 10%, pentru a echilibra efectele pe care le va avea asupra actiunilor preluarea grupului Unita.