Gravidele trebuie sa se abtina de la cofeina
Gravidele ar trebui sa se rezume la maxim doua cesti de cafea pe zi. Consumul exagerat de cofeina este in stransa legatura cu greutatea sub limita a nou-nascutilor, arata un studiu recent. Copiii care nu au o greutate normala la nastere prezinta un risc mai crescut de afectiuni cardiace si diabet.
Chiar daca pe timpul sarcinii sunt indicate, zilnic, maxim doua cesti de cafea sau patru de ceai negru, femeile care au baut cafea peste limita nu trebuie sa se panicheze. „Riscuri pentru fat exista mereu, ce poti face este sa le micsorezi pe cat posibil, urmand aceste sfaturi”, sustine Andrew Wadge, coordonatorul studiului, conform BBC.
Gravidele ar trebui sa fie atente, de asemenea, la consumul de ciocolata, cola sau bauturi energizante, toate bogate in cofeina.
Studiul a fost realizat pe 2.500 de femei insarcinate, iar rezultatele vin la scurt timp dupa ce un alt studiu sustinea ca un consum moderat de alcool pe timpul sarcinii ar putea face chiar bine copilului. Alcoolul slab, consumat din cand in cand, ar reduce riscul problemelor comportamentale si a hiperactivitatii la baieti.
Studiul respectiv, realizat de University College London, arata ca baietii ale caror mame au consumat moderat alcool pe timpul sarcinii s-au descurcat mai bine la un test de vocabular, comparativ cu cei ale caror mame nu au consumat deloc alcool cat timp erau gravide.