Expert rus: Prabusirea petroliera a Rusiei
Criza economica mondiala isi va lasa amprenta asupra sectorului energetic, a comentat pentru Gazeta.ru Vladimir Milov, presedintele Institutului pentru politica energetica. Scaderea ritmurilor de crestere a economiei mondiale va conduce inevitabil la o reevaluare a cererii de resurse energetice. Ceea ce nu va intarzia sa atraga prognozarea pe termen mediu a unor preturi in cadere, cu consecintele de rigoare: transferul a numeroare investitii in proiecte energetice in zona veniturilor marginale.
Ieftinirea resurselor energetice, chiar daca e un lucru neplacut pentru sectorul rusesc de resort, nu este si fatala, scrie expertul rus. Mult mai grav este faptul ca sectorul acesta intra in perioada tendintelor nefavorabile ale conjuncturii tarifare mondiale cu acute probleme interne cu caracter sistemic.
Inca de pe acum, dinamica productiva este departe de a fi optimista. Bilantul pe primele noua luni arata o reducere a extractiilor cu 0,6% in Rusia si nu exista motive sa speram intr-o reluare a cresterii, arata Vladimir Milov. Stagnarea cu scaderea productiei de petrol este plata pentru ani de „restructurare fortata” a industriei petroliere, cand redistribuirea proprietatilor in favoarea companiilor de stat a alungat resursele necesare, care puteau fi indreptate spre investitii si dezvoltare.
Nici in domeniul gazelor naturale, lucrurile nu stau mai bine. In ultimele luni, productia Gazprom, care crescuse dupa darea in exploatare a zacamantului Iujno-Russkii, a revenit la nivelul anilor precedenti. Dupa alte gaze, trebuie mers in regiuni indepartate si destul de salbatice, precum peninsula Iamal sau Shtokman.
Exploatarea acestor rezerve cere timp si o crestere substantiala a investitiilor. Daca livrarile din aceste zone nu vor incepe inainte de 2015, din cauza epuizarii actualelor zacaminte de gaze, Rusia se va confrunta in urmatorii ani cu o diminuare considerabila a productiei de gaze, isi incheie analiza expertul rus.