Sari direct la conținut

Studiu: Femeile imbracate in rosu atrag cei mai multi barbati

HotNews.ro

Daca o femeie vrea sa-si puna pretendentii pe jar, ar putea incerca sa se imbrace in rosu. Barbatii cred ca femeile imbracate astfel sunt mai atragatoare din punct de vedere sexual, arata un studiu, conform Reuters.

Barbatilor inclusi in studiu li s-au aratat fotografii cu diverse femei. Acestia au fost mai atrasi de cele imbracate in rosu sau de cele ale caror fotografii aveau rama rosie, a constatat o echipa de psihologi americani.

Rezultatul studiului a confirmat faptul ca rosul este culoarea asociata cu romantismul, lucru pe care si comerciantii de rujuri si cadouri de Sf. Valentin l-au impamantenit de atatia ani.

Acest rezultat ar putea fi asociat, de asemenea, cu o mostenire biologica pe care o avem de la rudele noastre primate. Cercetatorii au descoperit ca femelelor de babuin si cimpanzeu li se inroseste pielea atunci cand sunt la ovulatie, trimitand astfel un semnal sexual pe care se pare ca masculii il gasesc irezistibil.

Studiul a fost realizat pe 100 de barbati carora li s-au aratat fotografii cu diferite femei. Participantilor li s-a cerut sa aprecieze cat de draguta este fiecare femeie in parte, cat de mult si-ar dori sa o sarute sau sa faca sex cu ea.

Fotografiile au fost inramate in diverse culori: rosu, alb, gri si verde. Desi era vorba de fotografia aceleiasi femei, atunci cand poza avea rama rosie barbatii s-au declarat mai atrasi de femeia respectiva decat daca poza ar fi avut rama de alta culoare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro