Sari direct la conținut

Estimare Fitch: Rompetrol va avea un rating pozitiv in 2009

HotNews.ro

In timp ce perspectivele privind evolutia sectorului energetic din Europa centrala sunt mai curind pesimiste, Rompetrol va avea probabil un rating pozitiv in 2009. Estimarea a fost facuta de agentia specializata Fitch Ratings in cadrul unui seminar desfasurat la Praga.

„Profiturile companiilor energetice, indeosebi ale celor integrate, vor ramine ridicate, asta datorita evolutiei pretului petrolului. In schimb, vor fi tot mai greu de obtinut imprumuturi la un cost rezonabil, ceea ce inseamna ca achizitiile sau proiectele de dezvoltare vor fi tot mai greu de finantat”, a spus Arkadiusz Wicik, director in cadrul Fitch Ratings Polonia. „De aceea, estimam ca perspectiva de credit pe 2009 pentru companiile energetice din spatiul fostei Uniuni Sovietice si a Europei centrale este stabila spre negativ”.

In acest context, Fitch a previzionat ca ratingul Rompetrol va fi pozitiv anul viitor, in timp ce al companiei austriece OMV – stabil, al Gazprom- stabil, al KazMunaiGaz – negativ sau Lukoil – pozitiv.

Fitch considera totodata ca, pe termen scurt, la nivelul Europei centrale si de est vor fi mentinute citeva tendinte deja vizibile. Astfel, OMV (Austria), MOL (Ungaria) si PKN (Polonia) se vor afla in fruntea companiilor ce isi continua expansiunea regionala, chiar daca asta se va intimpla intr-un ritm mai scazut.

Pe de alta parte, statul va continua sa detina un rol important in politicile energetice ale unor companii – MOL, PKN sau Gazprom, in primul rind – in timp ce firmele rusesti sau din Kazahstan vor continua sa incerce patrunderea pe piata petrolului din Europa centrala. „Aceasta tendinta va continua, deoarce pentru ele aceasta este o zona strategica, una de tranzit spre vestul Europei”. a spus Arkadiusz Wicik.

Estimarile Fitch Ratings au fost prezentate in cadrul unei conferinte pe teme de energie desfasurata la Praga. Seminarul, organizat de Confidence Energy, reuneste aproape 100 de experti si reprezentanti ai unor companii din fosta Uniune Sovietica si Europa centrala. Acestia au facut schimb de informatii si expertiza privind evolutiile din industria petrolului si gazelor natuale, incercind totodata sa gaseasca modalitati de colaborare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro