Internetul stimuleaza creierul mai mult decat cititul unei carti
Cercetatorii in neurologie au descoperit ca navigarea pe internet stimuleaza mintea mult mai mult decat cititul unei carti. Cautarea pe internet este asemanatoare cu jocul de puzzle sau completarea unui rebus. Electroencefalogramele au aratat ca navigarea pe internet activeaza mai multe zone ale creierului decat activitatea pasiva a citirii unui roman.
Surfarea pe internet este atat de stimulenta incat autorii studiului cred ca ar putea chiar sa ii ajute pe cei in varsta sa-si pastreze mai bine sanatatea mentala. „Rezultatele studiului sunt incurajatoare. Folosirea tehnologiei computerizate are efecte fiziologice si potentiale beneficii pentru adultii de varsta mijlocie si pentru cei de varsta a treia”, spune coordonatorul studiului, dr. Gary Small.
„Atunci cand cautam ceva pe internet, supunem creierul la o activitate complexa. Este ca un „sport” care intretine sinapsele si imbunatateste functionarea creierului”, a mai spus acesta. Activitatea online activeaza centrii care se ocupa de intelegerea complexa si luarea deciziilor.
Studiul s-a desfasurat pe 24 de voluntari cu varste intre 55 si 76 de ani, toti avand o activitate cerebrala normala, arata The Telegraph. Acestia au fost pusi sa caute diverse informatii pe internet si apoi sa citeasca o carte, timp in care li s-a masurat intensitatea activitatii neuronale.
Pe timpul lecturii, participantii au inregistrat o activitate crescuta in zona temporala, parietala si occipitala a creierului. Aceste portiuni controleaza memoria, acuitatea vizuala, cititul si vorbitul.
Insa atunci cand voluntarii au navigat pe internet, nu doar ca s-au inregistrat toate activitatile cerebrale ca si in timpul cititului, dar s-au activat si cateva in plus. Este vorba de stimularea centrilor care controleaza intelegerea complexa si luarea deciziilor.
„Descoperirea fundamentala a fost ca navigarea pe internet stimuleaza portiuni ale creierului care nu sunt activate in timp ce citim o carte. Acest lucru este insa valabil doar in cazul celor care au experienta in navigarea pe internet”, a spus medicul Small.