Sari direct la conținut

Cotidianul: Criza atinge industria din România: Sidex taie din producţie

Cotidianul

Conducerea combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi (denumirea actuală a Sidex) a decis reducerea producţiei, din cauza crizei financiare internaţionale, dar administraţia a promis că nici un muncitor nu va fi concediat. „Ca urmare a crizei financiare mondiale, suntem martorii unei scăderi a cererii pentru produsele din oţel. Acest lucru are un impact direct asupra performanţelor operaţionale şi financiare ale tuturor producătorilor de oţel, inclusiv asupra ArcelorMittal Galaţi.

La fel ca şi ceilalţi producători, în acest moment trebuie să reducem producţia pentru anumite bunuri pentru a evita creşterea stocurilor. Continuăm să monitorizăm cu atenţie evoluţia pieţei“, a declarat Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi.

Liderul sindicatului Solidaritatea, care reprezintă 3.500 de salariaţi, Gheorghe Tiber, a declarat că vor fi oprite două furnale (din cele patru câte numără combinatul), pentru cinci luni. De asemenea, până în primăvară va înceta activitatea la o oţelărie, dintre cele patru ale combinatului. Producţia la un laminor va fi sistată, iar la altul va fi redusă cu 30-35%. Oamenii nu vor fi concediaţi, ci vor fi redistribuiţi la alte secţii.

Administraţia combinatului a luat această decizie în urma scăderii comenzilor. „Au scăzut comenzile pe toate produsele, dar cea mai mare scădere a fost la oţel. Combinatul va produce acum mai mult la cerere, pe baza comenzilor noi care vin. Nu este stabilit un nivel de reducere a producţiei“, ne-a declarat liderul sindical. Totuşi, potrivit unor informaţii vehiculate prin presa străină, ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, ar putea reduce, la nivelul întregului grup, producţia cu 15%, din cauza scăderii comenzilor şi a preţurilor.

Cotidianul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro