Ceapa verde si libertate (de Razvan Exarhu)

Razvan Exarhu: „De fiecare data cand vad un fir de ceapa verde ma gandesc la libertate”.

Asta a inceput dupa ce am descoperit o carte esentiala pentru toti cei care stiu sau simt ca nu zidurile sunt cele care ne inchid. E vorba despre „Evadarea tacuta“, scrisa de Lena Constante, o femeie incredibila, una dintre acele fiinte care te fac sa intelegi ce inseamna sa fii cu adevarat viu in fiecare clipa a vietii tale. Este vorba despre un om care a descoperit calea de supravietuire si de eliberare la capatul a 3.000 de zile petrecute in deplina izolare in inchisorile comuniste. Sa petreci acest timp imens fara sa vorbesti, fara sa scrii, fara sa simti vreo clipa ca mai pastrezi contactul cu ceea ce defineste umanitatea, sa suporti tortura, nesomnul, frigul, foamea, sa incepi sa descoperi cu groaza, cu oroare limitele degradarii fizice si puterea demnitatii dublata de cea a imaginatiei, este o suma de experiente care par ca depasesc cu mult datele andurantei pe care le putem trasa din fotoliu. Sau ca nu sunt lucruri care se pot petrece simultan, consecutiv, fara limita de timp, nici nu pot avea legatura cu o singura persoana, si mai mult, depasesc prin definitie falsa fragilitate feminina.

Am recitit de curand pasajul meu favorit din carte si mi-am adus aminte de lucrurile pe care le uit si le uitam cu totii in fiecare zi, in care nu pretuim ce ni se intampla si ne incapatanam sa credem ca totul este in alta parte. Este a 2.187-a zi de detentie si izolare completa. Se invarte in cerc in curtea inchisorii, supravegheata de o militianca incruntata. De la etaj e pandita cu pasiune diabolica de ofiterul politic. El a ars cu sare toata iarba si a taiat copacul care inverzea fereastra celulei. A distrus cuibul randunelelor. Natura nu are dreptul sa traiasca sub ochii unui detinut politic. Natura trebuie sa respecte regulamentul. Iar daca il incalca, trebuie sa moara. La proces s-a smuls pentru cateva secunde dintre militieni. Si-a imbratisat iubitul, si el condamnat la absurd, si i-a soptit: Nu fi trist! Asa l-a salvat pe Harry Brauner. Se invarte. Trece pe langa pubele, vede o frunza de ceapa verde – prima oara dupa aproape sase ani. Fura. Mototoleste febril frunza in palma si continua sa umble. Dupa cateva clipe coboara urletul dezlantuit al ofiterului politic. Vrea sa stie, in spaima militiencei, ce a pus sau luat detinuta Constante din lada de gunoi. La inceput, se preface ca nu intelege. Apoi il face sa creada ca moare de frica. Il lasa sa o ameninte, in spume de furie. La urma, intinde bratul, deschide incet pumnul, ii arata firul de ceapa strivit. Ii spune: Luati-l, daca aveti nevoie de el! Militianca se chinuie din greu sa scape de un zambet. Scos din minti, ofiterul se intoarce si pleaca. Atunci, spune Lena Constante, s-a eliberat de ura. A descoperit ca nu poate sa urasca un caraghios sadic. Dupa ce a trait 3.000 de zile singura in inchisorile comuniste, a simtit libertatea care asteapta la capatul claustrarii totale.

Am descoperit intr-un album editat de ICR, in care sunt adunate tapiseriile pe care le-a compus din costume vechi taranesti salvate de la distrugerea totala, o poveste scurta despre o nunta care ne ajuta sa evadam intr-o literatura perfecta, daca nu ar fi reala. (E vorba despre casatoria Lenei Constante cu Harry Brauner, muzician si folclorist senzational, condamnat in acelasi lot Patrascanu.)

Cand am implinit 40 de ani nu ne-am putut casatori, iar apoi am ajuns amandoi la inchisoare. Ne-am casatorit cand era el la Viisoara, in domiciliu fortat. A fost o casatorie de un comic nebun. La masa, pe care am pregatit-o foarte frumos, am invitat doi detinuti. Cand au intrat in casa si au vazut totul impodobit cu flori si atatea feluri de mancare, s-au emotionat. Au inceput imediat sa planga si ne-am pus pe bocit.

Recitesc „Evadarea tacuta“, ca sa nu uit ca ideile traiesc atat timp cat oamenii nu le lasa sa moara. Ca sa rad cu seriozitate. Ca sa nu incep sa nu mai inteleg dimensiunile uriase ale lucrurilor mici. Si sa inteleg ca libertatea este usoara ca un fir de ceapa, mirosind putin salbatic, dincolo de ura, frica, tortura, umilinta si singuratate.

Evenimentul Zilei