Generatiile in politica romaneasca (de Mircea Kivu)

Oamenii de stiinta simt o acuta nevoie de a opera clasificari. Poate in mai mare masura decat altii, sociologii, invidiosi pe colegii lor care opereaza pe terenul mult mai ferm al „stiintelor exacte”, sunt ferventi producatori (si consumatori) de taxonomii mai mult sau mai putin artificiale.

O asemenea clasificare imparte indivizii in generatii. Astfel, indivizii nascuti intre 1946 si 1964 ar forma generatia „baby-boom” – contemporani cu inlaturarea angoaselor razboiului, asta insemnand, in societatile occidentale, o explozie a fertilitatii si a consumerismului. Baby-boomerilor idealisti (ei au generat cultura hippie si miscarile de protest din ’68) le-au urmat „generatia X”, reprezentata prin cei nascuti intre 1965 si 1981, mai putin numeroasa, dar mai pragmatica, amorala, centrata mai mult catre bani decat catre placerile spiritului.

Ar fi urmat generatia Y, nascuta cam intre 1982 si sfarsitul mileniului al II-lea. Generatia Y, constituita din fiii baby-boomerilor transformati in „parintii-elicopter” (care supravegheaza excesiv pasii progeniturilor), e o generatie care pare a fi caracterizata de refuzul total al modelelor din afara generatiei lor.

Daca pentrru sociologii occidentali generatia Y inseamna, mai ales, prima generatie care s-a format exclusiv in era digitala (au invatat sa utilizeze tastatura calculatorului inainte de a putea caligrafia literele), pentru romani este prima generatie care nu a „beneficiat” de sistemul de educatie comunist.

Daca ne uitam la politica romaneasca, de la stanga la dreapta, constatam ca este dominata aproape exclusiv de catre reprezentantii generatiei „baby-boomerilor”. Oameni formati integral sub regimul comunist (spre deosebire de cea precedenta, care cunoscuse si „vremurile normale”). Desigur, fiecare are o istorie personala, marcata de integrari mai mult sau mai putin semnificative in „sistem”. O posibila linie de explicare a esecului actualei clase politice de a se reforma pe sine, si implicit de a reforma societatea, poate incepe cu originile generatiei dominante.

Generatia X a avut cateva incercari de a interveni in sistemul politic. Istoria partidului Uniunea pentru Reconstructia Romanei, infiintat dupa esecul primei guvernari de dreapta si disparut la scurt timp, este edificatoare: establishmentul politic a gasit suficienti anticorpi pentru a elimina corpul strain. Un alt posibil partid al generatiei X, Initiativa Nationala, este si el pe cale de disparitie.

Desigur, gasim reprezentanti ai generatiei X rataciti in structurile de conducere ale tuturor partidelor parlamentare. Oameni ca Emil Boc, Victor Ponta, Titus Corlatean, Bogdan Olteanu, Codrut seres detin astazi pozitii importante, insa, din pacate, pretul platit de ei pentru ascensiunea in propriile partide pare sa fi fost aderarea la stilul de politica practicat de colegii mai varstnici. Se deosebesc de cei din generatia precedenta doar printr-un discurs mai direct – sunt mai putin tributari limbii de lemn invatate la orele de invatamant politic.

Ca grup social, generatia X s-a retras din politica. Ea a patruns insa cu succes in mediul de afaceri, unde detine pozitiile-cheie in mai toate intreprinderile de succes. A beneficiat, desigur, de o lipsa de concurenta pe piata muncii, baby-boomerii

adaptandu-se mult mai greu cerintelor unei economii concurentiale. Cei care au astazi 30-40 de ani formeaza clasa mijlocie si, in masura in care economia romaneasca cunoaste evolutii pozitive, acestea se datoreaza faptului ca la conducerea ei se afla generatia X.

Generatia Y, a celor iesiti in ultimii ani de pe bancile facultatilor, are oportunitati mult mai reduse. Posturile importante sunt ocupate de oameni bine adaptati economiei contemporane, iar ei sunt mai putin dispusi la sacrificii decat predecesorii lor. In domeniul politic sunt complet absenti (se implica social uneori in organizatii neguvernamentale). Lipsa de permeabilitate a gerontocratiei caracteristice partidelor actuale a barat complet accesul acestei generatii in politica, astfel incat categoria „politician tanar” a devenit astazi lipsita de continut.

Mult asteptata „primenire” a clasei politice nu pare sa aiba perspective imediate. Cel mai probabil, va trebui asteptat pana ce „lupii tineri” ce domina economia romaneasca actuala isi vor fi realizat pe deplin aspiratiile profesionale. Atunci, poate, vor resimti nevoia completarii acestor aspiratii cu unele indreptate spre o intreprindere mai mare care se numeste societate si, dotati cu argumentele succeselor din economia reala, vor elimina actuala clasa politica. Acesta ar putea fi scenariul optimist. Sunt insa si multe scenarii pesimiste.

Romania libera