Sari direct la conținut

JD Power avertizeaza: Piata auto mondiala s-ar putea prabusi in 2009

HotNews.ro

Piata auto mondiala ar putea sa se confrunte cu o prabusire totala in 2009, pe fondul crizei creditelor si a situatiei economice nefavorabile, avertizeaza JO Power, una dintre cele mai respectate organizatii care face studii in industria auto. Americanii isi schimba masinile mai rar, China si India isi tempereaza cresterea, iar piata europeana scade, se mentioneaza in raportul JD Power. Nici noi nu suntem imuni, piata romaneasca este pe cale sa scada dupa sapte ani de crestere.

Organizatia estimeaza ca vanzarile de masini din SUA vor scadea cu 16% anul acesta, pana la 13,6 milioane unitati, iar consumatorii tin in medie masinile cu patru luni mai mult in 2008, adica 71 de luni, in loc de 67 de luni anul trecut. Consumatorii individuali amana cumpararea unor vehicule noi, insa nici companiile nu o duc prea bine, vanzarile de flote in SUA se estimeaza ca vor fi de 2,8 milioane de vehicule anul acesta, mult sub cele 3,3 milioane vandute anul trecut.

Europa va fi si ea pe minus, e de asteptat ca vanzarile de vehicule sa scada cu 3,1%, pana la 21,3 milioane unitati anul acesta. In Europa Occidentala vanzarile vor scadea cu 7,5%, la 15,6 milioane unitati, in timp ce in Europa de Est, vanzarile se estimeaza ca vor urca cu 11%, pana la 5,8 milioane unitati, dar cresterea e mult temperata fata de anul trecut.

„Industria auto mondiala si-a incetinit cresterea in 2008, dar piata mondiala ar putea sa se confrunte cu o prabusire completa in 2009. Chiar daca pietele mature vor fi mai sever afectate decat cele emergente, nicio tara nu e imuna la criza”, e de parere Jeff Schuster, director executiv pentru prognoze auto la J.D. Power and Associates.

Pana si China, unde piata creste sustinut de ani buni, va cunoaste o temperare a avansului in ultimul trimestru al anului, astfel ca pentru 2008 se prognozeaza o crestere de 10% a pietei auto, mult sub cele 24% de anul trecut.

Nici India nu mai sta atat de bine. Daca vanzarile de automobile au urcat cu 21% in 2006 si 16% in 2007, pentru anul in curs e prognozata o crestere de numai 5%, pana la 1,8 milioane de vehicule.

Anul trecut, pe plan mondial s-au produs 73,1 milioane de vehicule, dintre care 53 de milioane au fost autoturisme. Spre comparatie, in 2006 s-au produs 69,2 milioane de vehicule, in 2004 s-au construit 64,5 milioane, iar acum zece ani s-au construit 53 de milioane.

Romania in corzi – 2008 poate fi primul an de declin dupa sapte ani de crestere

Ultimul an in care piata auto romaneasca a scazut a fost 2000, iar de atunci vanzarile de automobile au crescut de patru ori. Totusi, dupa opt luni piata era pe plus cu numai un procent si multe voci din industrie cred ca 2008 s-ar putea incheia cu o scadere.

Iata cum au evoluat vanzarile de automobile, inclusiv vehicule comerciale, in ultimii zece ani:

1998: 142.935 unitati

1999: 118.917

2000: 84.170

2001: 91.525

2002: 112.000

2003: 135.305

2004: 180.927

2005: 256.414

2006: 297.162

2007: 366.819

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro