Vineri: Petrolul s-a ieftinit cu aproape patru dolari. Petrolul Brent a scazut sub 80 de dolari
Pretul unui baril de petrol „light sweet crude” cu livrare in luna noiembrie a scazut cu aproape patru dolari vineri dimineata la bursele electronice din Asia.
Mai precis, un baril de titei s-a ieftinit cu 3,74 dolari, ajungand la 82,85 dolari, dupa ce ieri pierduse 2,36 de dolari la New York (86,59 dolari la inchidere).
Pretul unui baril de petrol Brent, cu livrare in luna noiembrie, a scazut vineri sub pragul de 80 de dolari la bursele asiatice.
In tranzactiile matinale, pretul unui baril de titei a scazut cu 3,58 dolari fata de ieri, pana la 79,08 dolari, dupa ce joi, la Londra a fost de 82,66 dolari, scrie AFP.
Analistii sustin insa ca injectarea de lichiditati va salva sistemul financiar de la prabusire, insa nu se va putea evita o scadere semnificativa a cererii de petrol, fapt care va influenta si pretul acestuia.
Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol a convocat o reuniune extraordinara in data de 18 noiembrie, la Viena, pentru a discuta despre „criza financiara mondiala si impactul acesteia asupra pietei petrolului”.