Gandul: Tinerii refuza sa munceasca pentru salarii mici
Fetele, mai interesate de cariera decat baietii
Peste 30% dintre studentii care au facut un stagiu de internship intr-o multinationala vor fi angajati
Studentii din anii terminali, interesati sa acumuleze experienta in cadrul unei multinationale, au avut ocazia, vara aceasta, sa-si demonstreze abilitatile prin participarea la programul pilot StartInternShip. Desi firmele au scos la bataie 845 de pozitii de internship, mai putin de jumatate au fost ocupate. Asta pentru ca nu toti au reusit sa impresioneze la interviul de selectie.
In urma chestionarelor aplicate participantilor la program, 12% dintre tineri nu au mai dorit sa participe la stagiul de internship, dupa ce au aflat conditiile companiei. Pe de alta parte, firmele au semnalat, ca impedimente in proiect, remuneratia mare solicitata de studenti (74%) si modalitatea de plata a internilor (58%). Majoritatea firmelor (58%) au agreat ca forma de angajare contractul temporar de munca si doar 5% au fost de acord sa le deschida studentilor carte de munca.
Toate aceste date, prezentate ieri in conferinta de presa, fac parte dintr-un raport intern, evaluarea finala urmand sa fie realizata la sfarsitul acestei luni, dupa incheierea tuturor stagiilor de internship. Raportul intern mai arata faptul ca fetele sunt mult mai interesate de cariera. Astfel, din cei 410 tineri selectionati ca interni de catre cele 62 de companii implicate in program, doar 33% sunt baieti. Majoritatea tinerilor provin din institutii de invatamant superior de prestigiu, precum UPB (29%), ASE (26%) sau Universitatea din Bucuresti (21%). Pe de alta parte, 76% dintre aplicanti sunt tineri din provincie.