Romania libera: Atacurile cibernetice asupra Georgiei, lansate si din Romania
Romania s-ar afla printre tarile din care a fost declansat cel mai puternic si mai bine organizat atac cibernetic din istorie asupra serverelor a nu mai putin de 20 de institutii guvernamentale ale Georgiei, precum Presedintia, unele ministere si banci de stat. Romania ar fi fost nominalizata in acest context alaturi de Rusia, Macedonia, Guatemala, SUA, Franta, Spania, Indonezia si Japonia, la o conferinta privind siguranta pe internet si serviciile secrete, care s-a desfasurat in urma cu o saptamana la Tallinn, capitala Estoniei. Informatia apare in publicatia italiana „La Stampa”, intr-un articol scris de singurul italian invitat la aceasta conferinta care nu a avut caracter public, fiind destinata doar specialistilor si agentiilor secrete. In luna august, Rusia a lansat un atac armat asupra Georgiei. In paralel, s-a desfasurat insa si un razboi mai putin vizibil, cel cibernetic, in care serverele publice georgiene au fost paralizate complet de atacuri informatice rusesti.
In urma acestui razboi, Georgia si-a mutat pagina de internet a Presedintiei pe un server mult mai bine securizat din Statele Unite ale Americii, iar alte institutii publice ale caror site-uri au fost „doborate” de rusi au ales servere din Germania, Estonia sau SUA.Experti in domeniul tehnologiei informatiei sustin insa ca, cel mai probabil, unele servere din Romania au fost folosite de atacatori pentru a-si pierde urma. „Se practica acest lucru pentru a face imposibila identificarea. Un server din Romania poate fi utilizat pentru a lansa un atac, dar hackerul poate fi din Honolulu. Proprietarul serverului habar nu are de ce se intampla”, ne-a explicat deputatul Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei de tehnologia informatiilor din Parlament. Deputatul crede ca in cele mai multe cazuri este vorba de persoane care actioneaza independent, nu de grupuri organizate sau platite de stat, asa cum a fost acuzata Rusia in contextul serverelor blocate din Georgia.
Integral in Romania libera.