Kumar Ramachandran, noul director al departamentului persoane fizice al Citibank Romania
Kumar Ramachandran a fost numit, incepand cu data de 15 septembrie, director al diviziei Citibank Romania ce ofera servicii si produse persoanelor fizice, inlocuindu-l pe John Hays, se arata intr-un comunicat al institutiei bancare. Hays va prelua coordonarea diviziei nou infiintate de vanzari si distributie a Citibank Romania.
Kumar Ramachandran, in varsta de 41 de ani, si-a inceput cariera in cadrul Citibank in India, in 1989. De-a lungul anilor a lucrat atat pe segmentul de retail, cat si pe cel de corporate banking, ocupand diferite functii manageriale in vanzari si distributie, operatiuni si tehnologie, in India, Marea Britanie, Europa Centrala si Rusia.
Ramachandran este licentiat in Comert si detine un MBA obtinut in India.
Citibank Romania este o subsidiara a Citi Group, care si-a inceput activitatea in anul 1996 si furnizeaza produse si servicii financiare companiilor nationale si internationale, companiilor mici si mijlocii, sectorului public, organizatiilor non-profit si persoanelor fizice. Banca detine in prezent opt sucursale destinate clientilor persoane juridice si 39 agentii CitiFinancial, prin care furnizeaza credite persoanelor fizice.