Atractia fata de sexul opus sta la cheremul testosteronului
Atunci cand nivelul testosteronului din organism este crescut, femeile tind sa fie atrase de barbatii care inspira masculinitate pura. Pe acelasi sistem, atunci cand testosteronul este produs in cantitati mari, barbatii isi cauta o partenera cat mai feminina, arata un studiu. Cercetatorii l-au ales ca model de masculinitate pe Daniel Craig , in timp ce Natalie Portman pare a avea unele dintre cele mai feminine trasaturi.
Teoria a fost enuntata de echipa de cercetatori a Universitatii Aberdeen. Acestia sustin ca fluctuatia nivelului de testosteron influenteaza modul in care barbatii si femeile sunt atrasi de diferite tipuri de figuri.
Actorii Russel Crowe („Gladiatorul”) si Daniel Craig („James Bond”) au fost catalogati drept etalon al masculinitatii, arata BBC. Studiul a aratat ca oamenii prefera anumite tipologii faciale atunci cand au un nivel crescut de testosteron, spre deosebire de perioadele in care au putin testosteron in organism.
Natalie Portman Foto: Associated Press |
Actritele Natalie Portman („Razboiul Stelelor”) si Evangeline Lilly (serialul „Lost”) au fost alese ca avand cele mai feminine trasaturi faciale.
Participantilor la studiu li s-a cerut sa aleaga figurile care le plac dintr-o lista cu fotografii a diverse femei si barbati. Voluntarii au completat 4 teste diferite, unul pe saptamana, prelevand, in acelasi timp, si o mostra de saliva pentru a li se masura nivelul de testosteron din corp.
„Atunci cand barbatii produceau mult testosteron, erau mai atrasi de doamnele cu trasaturi feminine. Invers, cand femeile aveau mai mult testosteron in organism, preferau barbatii cu adevarat masculini”, spune dr. Ben Jones, psiholog.
Cauza ar fi ca persoanele „cu adevarat” feminine sau masculine tind sa dea nastere celor mai sanatosi copii, iar apetitul sexual este mai mare atunci cand si nivelul de testosteron creste. „Studiul arata ca persoanele al caror apetit sexual este crescut sunt atrase in special de parteneri de calitate, care transmit indirect ca au un organism sanatos”, spune Jones.