Sari direct la conținut

Euro a fost cotat luni la 3,6212 lei, cursul BNR urcand cu aproape doi bani

HotNews.ro

Moneda nationala s-a depreciat luni cu aproape doi bani, cursul de referinta publicat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) ajungand la 3,6212 lei pentru un euro. Leul a pierdut astfel 0,5%, pe fondul deprecierii monedelor tarilor din regiune si a stirilor negative de pe pietele financiare interationale, dupa ce vineri banca centrala a afisat un curs de 3,6031 lei pentru un euro.

Potrivit NewsIn, moneda nationala era cotat in deschiderea sedintei de tranzactionare de luni la aproape 3,63 lei pentru un euro si dupa o usoara apreciere la 3,61 lei pentru un euro, moneda nationala s-a depreciat treptat pana in apropierea nivelului din cursul diminetii. La 14:30, bancile cumparau un euro cu 3,6235 lei si il vindeau cu 3,6275 lei.

„Leul s-a confruntat cu aversiunea la risc a investitorilor, din cauza stirilor negative de pe pietele financiare interationale. Miscarea a fost inregistrata si de celelalte monede ale tarilor din regiune”, a declarat Narcis Noaghea, dealerul Bancii Comerciale Romane, citat de NewsIn.

Fata de dolarul american, moneda nationala s-a apreciat cu aproape doi bani, pana la 2,5414 lei pentru un dolar, de la 2,5570 lei pentru un dolar, cat era vineri. Pe pietele internationale, moneda americana s-a apreciat in fata euro de la 1,4490 la 1,4092 dolari pentru un euro, iar la 14:35, ora Romaniei, euro era cotat cu 1,4096 dolari.

Francul elvetian a fost cotat la 2,2779 lei, cu 2,67 bani mai mult decat vineri, in vreme ce 100 de yeni japonezi au fost cotati la 2,4176 lei, dupa ce la sfarsitul saptamanii trecute cursul de schimb afisat de BNR era de 2,3802 lei pentru 100 de yeni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro