Sari direct la conținut

AIG nu mai este asiguratorul cu cea mai mare capitalizare din lume

HotNews.ro

Temerile in randul investitorilor ca expunerea mare pe care o are American International Group Inc’s (AIG) pe piata creditelor ipotecare ar putea genera noi pierderi, a facut ca asiguratorul sa-si piarda pozitia de lider mondial in industria asigurarilor, in functie de valoarea de piata, transmite Reuters. Actiunile companiei AIG au scazut cu mai mult de 70% in ultimul an, valoarea de piata ajungand in prezent la circa 47 miliarde dolari fata de circa 175 miliarde dolari cu un an in urma, fiind astfel depasita de AXA, a carei valoare de piata a ajuns la circa 65 miliarde dolari.

AIG a inceput saptamana cu o valoare de piata de 60 miliarde dolari, cifra care s-a erodat pana la circa 47 miliarde dolari in prezent. Compania care vinde asigurari catre 74 milioane de clienti, avand operatiuni in peste 130 de tari si regiuni a suferit in ultimele trei trimestre o reducere a activelor de peste 25 miliarde dolari ca urmare a crizei de pe piata creditelor.

Temerile investitorilor au fost alimentate si de faptul ca in aceasta saptamana, Lehman Brothers, a patra mare banca de investitii din Statele Unite, a raportat pierderi de aproape patru miliarde dolari, pe fondul deprecierii valorii activelor cu inca 5,6 miliarde dolari, dovada ca pierderile din ipoteci afectează în continuare companiile de pe Wall Street.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro