Miliardarul Carlos Slim a cumparat 6,4% din New York Times
Miliardarul mexican Carlos Slim a cumparat un pachet de 6,4% din titlurile companiei care editeaza cotidianul New York Times, transmite Reuters. Slim, ce ocupa pozitia a doua in topul celor mai bogati oameni din lume, este al doilea mare investitor care cumpara in acest an o participatie la publisherul prestigiosului cotidian american.
Intrebat de ce a cumparat aceast pachet de actiuni, miliardarul a raspuns reporterilor ca „este o afacere”, ceea ce indica faptul ca Slim nu incearca o intrare strategica pe piata media din Statele Unite. Acesta nu a dorit sa declare cat a platit pe acest pachet de actiuni si nici daca isi va majora participatia.
Carlos Slim are o avere estimata de publicatia Forbes la 60 miliarde de dolari, cu doua miliarde de dolari mai mica decat cea a lui Warren Buffett.