Despre onoare si institutii credibile si stabile

Poate deveni prospera si competitiva o tara care nu da doi bani pe cuvintul dat si pe stabilitatea institutiilor sale? Raspunsul trebuie sa-l dea nu doar clasa politica romaneasca ci, in ultima instanta, fiecare dintre noi.

„Mie nu-mi place sa facem o lege pentru un singur om, iar modificarea acestei legi il tinteste practic pe conducatorul DNA, astfel incit presedintele sa nu se poata opune la numirea unui alt candidat”. Declaratia ii apartine senatorului UDMR Peter Eckstein Kovacs, unul dintre putinii parlamentari decenti de pe scena politica autohtona, si aseaza fara echivoc in lumina potrivita decizia luata joi in Comisia Juridica de la Senat cu votul solidar al reprezentantilor coalitiei PSD – PNL – PC – PRM. Observatia sa e mai mult decit o delimitare politica fata de o hotarire pe care el o considera incorecta, pentru ca, in subtext, explica de ce Romania e, pina la urma, o tara atit de prost guvernata.

Intr-adevar, una dintre conditiile indispensabile pentru o buna guvernare e stabilitatea institutionala. De altfel, intr-o carte remarcabila, „The Future of Freedom”, Fareed Zacharia, editorul saptaminalului american „Newsweek International”, explica de ce doar alegerile libere, democratia in general, nu fac automat o tara prospera si competitiva. Pentru asta e nevoie de existenta unui stat de drept, adica de institutii solide si functionale, de un sistem de justitie independent, de un cadru care sa impuna respectarea contractelor. Or, politicienii nostri ignora constant, cu sau fara stiinta dar sigur cu nonsalanta, aceste aspecte, facind imediat trimitere la legitimitatea lor de „alesi ai poporului”.

De ani si ani de zile, la noi se recurge pe fata la „formule smecheresti” prin care se schimba din mers cadrul institutional, prin ordonante de urgenta sau in Parlament, ori de cite ori cel existent ii incurca in vreun fel pe decidenti. Cind fostul PDSR, actualul PSD, a revenit la putere in urma alegerilor din 2000, binecunoscutul Viorel Hrebenciuc pusese deja la punct mecanismul prin care functionarii publici numiti in timpul administratiei CDR puteau fi dati afara, in ciuda faptului ca exista un cadru legal care impiedica acest lucru: au fost schimbate peste noapte numele ministerelor si ale altor agentii guvernamentale cheie, astfel incit, in teorie, tot personalul acestora era disponibilizat si trebuia reangajat in „noua” institutie. Iar de atunci aceasta abordare a devenit o practica curenta pentru toata lumea.

Trebuie sa fii un mare naiv sa-ti inchipui ca amendamentul votat joia trecuta la Senat e altceva decit o incercare de a bloca anchetele penale deranjante aflate in prezent pe rol la DNA, care vizeaza nume grele din politica romaneasca. Asa ca nu e deloc de mirare faptul ca decizia a fost vazuta exact in aceasta lumina si la Bruxelles. De unde si reactia prompta a purtatorului de cuvint al Comsiei Europene, Mark Gray, care a tinut sa le reaminteasca parlamentarilor nostri ca, inainte de aderare, Romania si-a luat angajamentul fata de Uniunea Europeana de a nu modifica procedura de numire si revocare a procurorilor sefi ai DNA si DIICOT.

„Acest purtator de cuvint devine tot mai obraznic”, a sarit ca ars Sergiu Andon, seful Comisiei Juridice de la Camera Deputatilor. Vom trimite o scrisoare „dura” Comsiei Europene – s-a grabit sa ne asigure, indignat, si presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu. Unii vor spune ca nu e deloc surprinzator sa auzim astfel de declaratii din partea unor fosti activisti comunisti. Dar acesta e, pina la urma, un aspect mai putin important. Cu atit mai mult cu cit celor doi le-au cintat in struna cu mare avint si alti politicieni care nici pe departe nu puteau fi incadrati in aceeasi categorie. Numitorul comun e altul: lipsa de onoare, dispretul pentru cuvintul dat, lucruri care tin, trebuie sa recunoastem, de o trasatura de caracter larg raspindita in societatea romaneasca.

Nimeni nu spune ca trebuie sa respectam orbeste tot ceea ce ni se spune de la Bruxelles. E chiar de recomandat ca, asa cum fac si altii – ca polonezii, de exemplu, spre onoarea lor -, sa ne batem pentru punctele noastre de vedere si pentru interesul nostru national. Insa in cazul de fata nu exista nici o urma de ambiguitate: pentru a fi admisa incepind cu 1 ianuarie 2007 in UE, clasa politica romaneasca, in ansamblul ei, si-a luat niste angajamente, intre care si cele la care a facut trimitere Mark Gray. E foarte simplu: ne-am dat cuvintul si e onorabil sa-l respectam. Daca domnii in cauza, de la Nicolae Vacaroiu la Sergiu Andon si de la Madalin Voicu la Ioan Ghise, considerau ca astfel ne este incalcata demnitatea nationala, trebuiau sa o spuna raspicat atunci, nu acum, chiar cu riscul de a amina aderarea tarii la UE. A-ti respecta cuvintul dat, angajamentele asumate, mai ales la acest nivel, e cu adevarat o chestiune de demnitate nationala. Iar abia maniera smechereasca tipic autohtona prin care ne dezicem azi de ceea ce am promis ieri, imediat cum ne-am vazut cu sacii in caruta, e formula sigura de a ne ruina credibilitatea ca tara. Un capitol la care oricum nu stam prea bine, daca e sa ne raportam doar la istoria ultimului secol.

De aceea, a discuta acum savant despre ceea ce permite si ce nu permite Constitutia, daca e bine sau nu ca sefii DNA si DIICOT sa fie numiti de presedinte sau de Consiliul Superior al Magistraturii, e maniera sigura de a eluda cele doua aspecte fundamentale amintite mai sus, pe care astfel de decizii le aduc in discutie. Poate deveni prospera si competitiva o tara care nu da doi bani pe cuvintul dat si pe stabilitatea institutiilor sale? Raspunsul trebuie sa-l dea nu doar clasa politica romaneasca ci, in ultima instanta, fiecare dintre noi.

Ziarul de Iasi.