Sari direct la conținut

Citroen a lansat in tara noua generatie C5, model din care vrea sa vanda 1.000 de masini pana la finele lui 2009

HotNews.ro

Citroen a lansat joi in Romania noua generatie a modelului C5, a carui versiune sedan este disponibila in showroom-uri, urmand ca break-ul sa vina luna viitoare. Obiectivul de vanzari pentru noul C5 este 200 de unitati anul acesta si alte 800 la anul, a spus seful Citroen Romania, Didier Gerard. Preturile pornesc de la 19.200 euro pentru berlina si 21.800 euro pentru break.

Noul C5 in versiunea berlina este disponibil cu patru niveluri de echipare: X, Confort, Dynamique si Exclusive. Cea mai ieftina e versiunea cu motor 1,8 litri benzina, 127 CP, echipare X, cu pretul de 19.200 euro. Cea mai scumpa versiune pe benzina 3.0i V6 215 CP Exclusive, costa 29.700 euro. La diesel preturile variaza intre 20.700 euro, la motorul de 1,6 litri 110 CP, echipare X si 32.300 euro pentru masina cu motor 2,7 litri 208 CP echipare Exclusive.

Noul C5 Tourer (break) va fi disponibil cu trei niveluri de echipare: X, Confort si Exclusive. Preturile variaza intre 21.800 euro cu TVA inclus, pentru versiunea X echipata cu motorul de 1,6 litri 110 CP si 29.100 euro cu TVA inclus, pentru versiunea Exclusive echipata cu motor de 2,0 litri, 138 CP. Printre concurenti se numara Skoda Superb, Volkswagen Passat si Renault Laguna.

Francezii au adus in aceasta saptamana in showroom-uri versiunea restilizata a lui C4, model din care vor sa vanda circa 500 de masini pana la finele acestui an si alte 1.200 anul viitor.

Citroen Romania si-a propus sa vanda anul acesta intre 6.000 si 6.500 de masini in tara. Anul trecut au fost livrate 5.000 de vehicule Citroen in Romania.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro