Sari direct la conținut

Allianz Tiriac, Omniasig Vienna si Asirom, domina topul asiguratorilor din Romania

HotNews.ro

Allianz Tiriac, Omniasig Vienna si Asirom detin primele trei locuri in topul primelor zece companii de asigurari din Romania in functie de primele brute subscrise in primele sase luni ale acestui an, cu o valoare cumulata de peste 1,71 miliarde lei, arata datele publicate luni de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor din Romania (CSA).

Pe segmentul asigurarilor generale, primul loc este ocupat de Allianz Tiriac, cu prime subscrise in perioada mentionata de peste 645 milioane lei, in timp ce domeniul asigurarilor de viata este dominat de ING Asigurari de Viata, cu prime subscrise in valoare de peste 273 milioane lei.

Potrivit datelor CSA, Allianz Tiriac domina topul asiguratorilor in functie de primele brute subscrise din asigurari generale. Compania a inregistrat in primele sase luni din acest an prime brute din asigurari generale de peste 645 milioane lei, cota de piata fiind in prezent de 18,07%.

Pe locul secund se claseaza Omniasig Vienna cu prime brute subscrise de peste 614 milioane lei si o cota de piata de 17,21%, urmata de Asirom cu prime in valoare de peste 353 milioane lei si o cota de piata de 9,89%.

Pe segmentul asigurarilor de viata, topul este dominat de ING Asigurari de Viata cu prime brute subscrise de peste 273 milioane lei si o cota de piata de 32,16%. Locul secund este ocupat de AIG Life cu prime brute subscrise de aproape 140 milioane lei si o cota de piata de 16,47%, in timp ce locul trei este detinut de BCR Asigurari de Viata cu prime brute subscrise de peste 63,2 milioane lei si o cota de piata de 7,44%.

Topul primelor 10 societati in functie de primele brute subscrise cumulat din asigurari generale si de viata este dominat de Allianz Tiriac, a carei cota de piata a ajuns la 15,8%. In prima jumatate a acestui an, valoarea primelor brute subscrise in primele sase luni ale acestui an a depasit 4,42 miliarde lei, in crestere cu 22,32% fata de aceeasi perioada din 2007.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro