Sari direct la conținut

Sondaj Gallup: Barack Obama a pierdut avansul avut in fata lui John McCain

HotNews.ro

Atacurile intense pe care tabara republicanului John McCain le-a declansat in ultimele doua saptamani impotriva democratului Barack Obama par sa fi avut efectul scontat, dupa ce un sondaj Gallup indica faptul ca senatorul de culoare a pierdut noua procente in preferintele alegatorilor la nivel national.

Sondajul, realizat la sfarsitul saptamanii trecute, arata ca Barack Obama a pierdut noua procente in fata lui McCain, cei doi aflandu-se in acest moment aproape la egalitate in preferintele votantilor din Statele Unite.

McCain, care promisese sa nu recurga la campanii negative impotriva rivalilor sai, a inceput sa-l atace pe rivalul sau in timpul turneului efectuat de acesta in tari din Orientul Mijlociu si Europa. Obama a pierdut treptat din avantajul pe care-l avea la mijlocul lunii iulie, astfel ca, in acest moment, senatorul de culoare are 45% din optiunile de vot, in timp ce McCain este la doar un punct in urma (44%).

Senatorul republican a afirmat ca Barack Obama, care a promis ca va retrage trupele americane din Irak in 16 luni dupa ce va ajunge la Casa Alba, „a decis sa piarda un razboi pentru a-si promova campania prezidentiala”. El l-a acuzat pe Obama si ca nu a vizitat soldatii americani raniti deoarece camerele de televiziune nu au fost lasate in spital.

Obama, comparat cu Britney Spears, Paris Hilton si biblicul Moise

Saptamana trecuta, candidatul democrat pentru Casa Alba a fost comparat cu Britney Spears si Paris Hilton intr-un clip publicitar realizat de tabara republicanului John McCain, care a sugerat ca senatorul de culoare nu este decat un produs mass media si mai putin un politician ce merita sa ajunga presedintele Statelor Unite. Intitulat „Celeb”, videoclipul combina momente din turneul european a lui Obama cu imagini ale vedetelor Spears si Hilton, cunoscute pentru comportamentul lor public imatur.

„El este cea mai mare celebritate din intreaga lume, insa este pregatit cu adevarat sa conduca?”, se intreaba vocea din clipul despre Obama, mentionand opozitia senatorului de Illinois la propunerera de foraj in afara coastelor maritime americane. De asemenea, naratorul sugereaza ca Obama va creste taxele in eventualitatea in care va ajunge presedinte al SUA.

La doar cateva zile, intr-o incercare de a critica ceea ce staff-ul lui McCain numeste „ingamfarea” si „falsa perceptie regala” a lui Obama, republicanii au realizat un nou videoclip in care candidatul democrat la alegerile prezidentiale este comparat cu biblicul Moise.

Analistii americani sunt de parere ca atacurile lui McCain vor continua si in zilele urmatoare, dupa ce Obama a anuntat ca e pregatit sa accepte un compromis in ceea ce priveste forajul maritim (cerut de republicani) si a respins solicitarile senatorului de Arizona de a avea o serie de dezbateri in diferite orase din Statele Unite.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro