Sindicalist francez: Si Sandero este de vina pentru viitoarele reduceri de personal pe care le va efectua Renault in Occident
Si din cauza unor vehicule low-cost precum Sandero, Renault va face disponibilizari la uzinele de masini de clasa mica din Occident, a declarat Dominique Chauvin, sindicalist la CFE-CGC, citat de site-ul www.20minutes.fr. Pentru a contracara efectele crizei economice, Renault pregateste un plan de plecari voluntare care va fi gata in noiembrie si va implica suprimarea a circa 6.000 de posturi. In plus, agentia Standard&Poor’s a revizuit perspectiva rating-urilor Renault de la stabil, la negativ, ca urmare a incertitudinilor grupului de a evita o inrautatire pronuntata a indicatorilor financiari.
Dominique Chauvin de la CFE-CGC, unul dintre cele mai importante cinci sindicate franceze, spune ca uzinele vestice care produc vehicule din gama I (masini de clasa mica) sunt in pericol, in special din cauza venirii pe piata a unor masini low-cost concepute de Renault, cum ar fi Sandero. Sindicalistii cred ca Renault va suprima circa 6.000 de locuri de munca in Europa si cele mai afectate vor fi uzinele franceze, cum e cea de la Sandouville unde e produs modelul Laguna, care s-a vandut sub asteptari.
Site-ul mai noteaza ca suprimarile de locuri de munca ar putea fi facute pana in iunie 2009. Chauvin crede ca Renault nu-si respecta salariatii si deplange faptul ca producatorul apeleaza la „o strategie expansionista mondiala, in detrimentul bazelor de productie din Franta”.
Dupa ce degradarea mediului macro-economic a depasit si cele mai pesimiste prognoze Renault, francezii au decis sa creasca preturile de vanzare, sa inghete sau sa amane unele proiecte neprioritare si sa reorganizeze unele uzine, a anuntat compania joi. Asta pe fondul cresterii cifrei de afaceri, dar si a vanzarilor. Renault a mai decis sa revizuiasca in minus obiectivul de vanzari pentru anul viitor, de la 3,3 milioane unitati, la trei milioane.
Cifra de afaceri a Renault a crescut cu 2,3% in prima jumatate a anului, pana la 20,94 miliarde de euro. Marja operationala a grupului a atins 865 milioane de euro, ceea ce reprezinta 4,1% din cifra de afaceri.
Dupa lansarea a cinci noi modele de automobile, printre care si noul Logan Pick-Up, grupul Renault a vandut 1.32 milioane vehicule, cu 4,3% mai mult decat in prima jumatate a anului trecut.
Criza economica a fost mai dura decat se asteptau cei de la Renault, cresterea pretului petrolului incetineste cresterea pietei auto si modifica mix-ul de vanzari. In plus, au crescut si preturile materiilor prime, ratele de schimb au avut o evolutie nefavorabila, criza financiara creste costul de finantare al companiilor, iar marile piete auto din Europa sunt in recul.
Pentru a putea ramane competitiva, Renault a decis sa actioneze si va creste preturile de vanzare pentru a contracara cresterea preturilor materiilor prime. Insa francezii se gandesc si la simplificarea, inghetarea sau amanarea unor proiecte considerate ca fiind neprioritare, dar si la inghetarea recrutarilor de personal in Europa.