Sari direct la conținut

Hidroelectrica: Desfășurăm un proces de selecție pentru noul Consiliu de Supraveghere, numirea noilor membri urmând să aibă loc în martie 2023

HotNews.ro
Hidroelectrica, Foto: AGERPRES
Hidroelectrica, Foto: AGERPRES

Hidroelectrica a luat act în data de 6 martie 2023 de decizia Curții de Apel București de respingere a apelului societății cu privire la soluția pronunțată de Tribunalul București în luna aprilie a anului 2022 referitoare la anularea procedurii de recrutare și selecție pentru ocuparea a cinci posturi de membri ai Directoratului societății, a transmis luni compania.

Reacția companiei vine imediat după ce presa a relatat despre decizia Curții de Apel București prin care procedura de selecție a actualului directorat Hidroelectrica este lovită de nulitate absolută. Respingerea apelului Hidroelectrica reconfirmă faptul că întregul proces de recrutare și numire în funcție a celor 5 membri ai Directoratului Hidroelectrica, companie controlată majoritar de statul român prin Ministerul Energiei, s-a realizat prin fraudarea legii.

Ce mai spun oficialii Hidroelectrica în comunicatul transmis luni:

„Practic, instanța de judecată ”Obligă societatea pârâtă să emită o nouă decizie privind o nouă procedură de recrutare și selecție.”

În aceste condiții, trebuie spus că hotărârea instanței – atacabilă cu recurs, se referă exclusiv la procedura de recrutare și nu desființează mandatele actuale ale directorilor Hidroelectrica. De asemenea, decizia Curții de Apel nu produce efecte retroactiv.

Directoratul societății își respectă în continuare angajamentele și sarcinile încredințate la preluarea mandatului, urmărind îndeplinirea cu succes atât a obiectivelor economice și de investiții ale societății, cât și ale celor legate de procesul de listare a societății la Bursa de Valori București. Decizia instanței nu produce efecte asupra calendarului de listare, acesta urmând a fi respectat conform etapelor deja stabilite. Societatea urmează să promoveze recurs în termenul legal.

Trebuie menționat că în prezent este în desfășurare un proces de selecție pentru noul Consiliu de Supraveghere al Hidroelectrica, numirea noilor membri urmând să aibă loc în martie 2023. În urma desemnării acestora, una dintre responsabilitățile cheie ale noului Consiliu de Supraveghere va fi lansarea unei noi proceduri de selecție pentru Directorat. Este important de precizat că mandatul actualului directorat va expira în iunie 2023, prin urmare se preconizează că procesul de selecție va fi inițiat în viitorul apropiat”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro