Sari direct la conținut

Business Report: Topul oraselor din Romania; Nestor, cea mai mare casa de avocatura, pierde trei oameni cheie; Murdoch spune ca economia americana va suferi mai multe socuri; Voestalpine cumpara 96 ha de teren la Agigea si avanpremiera europeana BMW Seria 7, in Piata Rosie din Moscova

HotNews.ro

Nestor, cea mai mare casa de avocatura, pierde trei oameni cheie. Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), cea mai mare firma de pe piata locala de avocatura in functie de veniturile incasate (12,6 mil. euro), a pierdut trei parteneri (Francisc Peli, Carmen Peli si Cristina Filip ) si aproape 10 avocati care au decis formarea unei noi case de avocatura – Peli Filip. Aceasta este cea mai mare „ruptura” din cadrul firmei lui Ion Nestor, considerat cel mai influent avocat de business din Romania, scrie Ziarul Financiar.

Voestalpine cumpara 96 ha de teren la Agigea de la austrieci si englezi. Voestalpine, grupul austriac care ar putea investi in zona Agigea-Constanta peste 5,5 mld. euro intr-un combinat siderurgic, a contractat 96,4 ha din cele aproximativ 600 ha necesare companiei pentru a derula investitia, au declarat surse din cadrul autoritatilor implicate in negociere. Voestalpine a incheiat o promisiune de vanzare pentru cel mai mare lot de terenuri din zona Agigea (Sat Lazu) cu firme controlate de doua fonduri de investitii, Arca si Chayton, in spatele carora se afla investitori austrieci si britanici, scrie Business Standard.

Rupert Murdoch: economia americana va suferi mai multe socuri. Seful imperiului News Corp estimeaza ca economia americana va mai fi lovita de socuri, iar anul 2009 nu va reprezenta deloc o revenire a acesteia, asa cum estimeaza unii analisti. „Vor veni din ce in ce mai multe socuri”, a declarat magnatul de origine australiana in cadrul unei intalniri a patronilor din industria media, scrie Capital.

Romanii cu salarii mari cer credite in valuta. Cu cat salariul este mai mare, cu atat preferinta pentru creditare se indreapta mai mult spre imprumuturile in valuta. Bancile comerciale au acordat, in primele cinci luni, credite de consum in valoare totala de aproape opt miliarde de lei. Insa numai 40% din aceasta suma a provenit din finantari in moneda nationala, restul fiind in valuta, scrie Financiarul.

In topul independentei energetice. Romania ocupa locul cinci in randul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene la capitolul independentei fata de resursele energetice externe, potrivit datelor Biroului de Statistica al Comisiei Europene, Eurostat. Cu doar 29% din energia necesara importata suntem intrecuti in clasament de Danemarca, Polonia, Marea Britanie si Cehia, scrie Evenimentul Zilei.

Rusia nu mai vrea investitori straini in exploatarea rezervelor minerale. Rusia a trantit usa in nasul investitorilor intereszati de domeniul exploatarii resurselor minerale, prin promovarea unei legi prin care nerezidentii nu au dreptul sa detina un procent mai mare de 5% dintr-o astfel de companie. Legea atinge si alte domenii, precum industria ce are legatura cu apararea nationala, scrie Capital.

Topul oraselor din Romania. Doar doua dintre primele zece orase din Romania au cunoscut o crestere a numarului de locuitori in ultimii trei ani: Bucurestiul, care a castigat 20.000 de locuitori in ultimii trei ani si Timisoara, cu un plus de 9.000 de locuitori. Ca urmare, in top 10 al celor mai mari orase din Romania Timisoara a trecut pe locul al doilea de pe locul cinci, conform datelor publicate ieri de Institutul National de Statistica. Evolutia arata investitiile masive atrase de capitala si vestul tarii in ultima perioada. Cei mai multi locuitori au pierdut Braila si Galati -cate 5.000 de locuitori, scrie Ziarul Financiar.

Avanpremiera europeana BMW Seria 7, in Piata Rosie din Moscova. Cu cea mai mare clepsidra din lume, BMW a prezentat, in cea mai impresionanta maniera, noua nava-amiral in fata a 400 de oaspeti veniti din lumea intreaga si a locuitorilor din Moscova. Clepsidra din Piata Rosie a atras atentia inca de la 6 iulie 2008. In jumatatea superioara a structurii din sticla si otel se afla noul BMW Seria 7 – initial, automobilul a fost ascuns dupa peste 180.000 de mingi argintii, stralucitoare. Acestea au coborat treptat in partea inferioara, ceea ce a facut ca noul BMW Seria 7 sa fie dezvaluit ca punct central al evenimentului de marti seara, scrie AutoNews.

Tichetele de servicii motiveaza peste 2,7 milioane de angajati romani. Aproximativ 60% din populatia activa a Romaniei, adica peste 2,7 milioane de angajati, beneficiaza de tichete de servicii. Cele mai utilizate sunt bonurile de masa, urmate de cele tip cadou, insa si de cele de cresa, toate urcand business-urile emitentilor locali la o valoare cumulata de circa 1,2 miliarde de euro in 2008, scrie DailyBusiness.

BMW construieste 500 de masini electrice marca Mini. Producatorul german de automobile BMW construieste 500 de modele electrice marca Mini care vor fi exportate in California si livrate unor clienti deja selectionati. Modelele Mini electrice sunt construite in fabrica marcii din Oxford, Marea Britanie, fara a avea montate motorul si cutia de viteze. Masinile sunt exportate apoi in Munchen, Germania, unde sunt echipate cu trenuri de rulare electrice, scrie Financiarul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro