"Jurnalul secret al lui Steve Jobs" a ajuns la final
Daniel Lyons, jurnalistul care a scris timp de doi ani „Jurnalul secret al lui Steve Jobs” si-a anuntat fanii ca nu va mai continua parodia, deja devenita celebra, a vietii sefului de la Apple. Acesta a declarat ca isi va deschide un blog cu propriul nume si ca va trece din toamna la Newsweek ca un editorialist pe domeniul IT, informeaza New York Times.
Lyons a declarat ca s-a plictisit de creatia sa, dar mai ales ca nu mai doreste sa ia peste picior o persoana despre care s-au facut multe speculatii asupra starii sale de sanatate.
„Am incercat sa mai schimb foaia si sa trec si la alte personaje cum ar fi Jerry Yang”, a declarat Lyons, facand referire la seful Yahoo. „A devenit clar pentru mine ca oamenii vor sa citeasca doar despre Steve Jobs”, a continuat acesta.
Daniel Lyons, fost editor la revista Forbes, si-a deschis blogul in care il parodia pe seful Apple acum doi ani si timp de un an identitatea sa a fost tinuta in secret pana cand New York Times a dezvaluit cine este.
Pe blogul sau, sub numele de „Fake Steve Jobs”, Lyons a adoptat un stil usor pompos, o atitudine ironica fata de modul in care Steve Jobs conduce Apple si a venit cu anumite epitete specifice fiecarui personaj. De exemplu, pe Bill Gates il numea „Beastmaster”, iar pe Steve Ballmer, CEO al Microsoft, il numea „Uncle Fester”, dupa personajul din Familia Adams. Eric Schmidt, directorul executiv al Google, era poreclit „Squirrel Boy”, in timp ce Jonathan Schwartz, CEO la Sun Microsystems, a fost numit „My Little Pony”.
Daniel Lyons a scos si o carte despre parodia sa, intitulata „Options: Te Secret Life of Steve Jobs, a Parody”, publicata in octombrie anul trecut, si, in prezent, scrie un scenariu bazat pe carte pentru o productie Hollywood.