Nema putirinta (de Robert Turcescu)
Traian Basescu a pierdut cel mai important pariu al mandatului sau de presedinte: Romania nu scapa de monitorizarea UE pe justitie si asta e echivalentul unei palme rasunatoare pe care ne-o trage Bruxelles-ul in fata intregii clase politice europene.
Putem vorbi, desigur, despre cauzele care ne-au adus aici: cardasia infractorilor cu politicienii sau a politicienilor-infractori, reteaua bizara a intereselor financiare care ii leaga pe avocati de judecatori, manipularea politica a oportunistilor din CSM si a strutilor in roba de la Inalta Curte – care prefera sa bage capul la cutie cand trebuie sa ia decizii curajoase! – si, desigur, incompetenta sau chiar coruptia unor procurori care stau cu ochii pe calendar numarand zilele ramase pana la alegeri, in asteptarea unor vremuri mai bune cand vor putea sa scrie NUP pe coperta dosarelor sensibile.
Toate acestea sunt valabile, dar, in ochii opiniei publice, ele n-au nici o relevanta.
Romania e satula de explicatii. In fiecare zi, oameni politici sau analisti ai neamului ofera explicatii pentru cresterea pretului gazului, pentru fraudarea bacalaureatului, pentru rezultatul alegerilor locale sau pentru nevolnicia justitiarilor. Cata vreme sunt oferite pentru a intelege ratiunea unor demersuri cu semn de intrebare, cum a fost, bunaoara, nevoia unei perchezitii in Zambaccian sau arestarea lui Patriciu, explicatiile au rostul lor. Din momentul in care vin sa justifice cauzele unui esec, ele nu sunt altceva decat vorbe goale, asezate ca epitaf la capataiul unor sperante moarte.
Lui Traian Basescu nu i-am dat votul in 2004 pentru ca se arata a fi mai frumos, mai destept sau mai bun orator decat Adrian Nastase. Nicidecum! Ci pentru ca parea a avea mai multa vointa de putere, cum inspirat numeste Paul Johnson, in a sa lucrare „O istorie a lumii moderne“, acea calitate a omului politic care face diferenta dintre lideri politici si lideri politici care scriu istoria. Iar vointa de putere a acelui Traian Basescu din 2004 era in legatura directa cu reforma mult intarziata din justitia romaneasca. Era pariul lui ca om politic si avea datoria sa-l castige.
Optimistii obisnuiti sa vada jumatatea plina a paharului pot insira o serie de schimbari marunte care au avut loc in ultimii ani si, la limita, vor arata orizontul celor aproape saptesprezece luni pe care le mai are de stat la Cotroceni actualul presedinte. Cu alte cuvinte, rabdare si tutun, partida nu e pierduta, inca se mai joaca! Eu ma declar sceptic si satul de explicatii, preferand sa judec performanta reformei in justitie prin verdictul dur al oficialilor europeni, care a aratat clar, inca o data, ca suntem in ofsaid. Si chiar suntem.
Piedicile subiective, coalitia celor 322 sau gasca magistratilor corupti nu sunt acum decat explicatii inutile pentru o ratare prosteasca. Am ajuns in situatia ridicola in care, daca intrebi la colt de strada cine e ministrul Justitiei, primesti, din zece incercari, noua ridicari din umeri. Iar mai trist e sa vezi ca atmosfera de pe culoarele tribunalelor sau ale salilor de judecata e fix aceeasi din urma cu trei-patru ani.
Explicatiile pentru incremenirea in proiectul unei justitii in care n-are nimeni incredere nu fac nici cat o ceapa degerata. Nu-mi pasa, cand vine vorba de oameni politici si nici cand vine vorba de esecuri in general, de ce n-a mers. Cine a gresit sau ce-ar fi trebuit ca sa mearga. In politica, ii alegem pe cei cu vointa de putere mai mare tocmai pentru a fi indreptatiti sa speram ca vor reusi sa indrepte lucrurile. In ce fel si cu ce mijloace n-ar trebui sa ne mai intereseze cata vreme nu sunt puse in pericol democratia si drepturile omului.
Traian Basescu a pierdut pariul pus pentru reforma in justitie. Vointa o fi avut, nu zic nu. Explicatii pentru esec va gasi, cu siguranta.
Dar, daca nema putirinta…
INTERVIURILE HotNews.ro