Cronica TV: Reclame la tampoane
Ma enerveaza reclamele la produse care duc cu gandul la subiecte tabu. Tampoane. Prezervative. Gel pentru fixat placa dentara. Hartie igienica. Pastile pentru diverse procese aparent scarboase ale corpului. Creativii nostri nu s-au prins ca unele chestii devin vulgare tocmai atunci cand incerci sa le spui intr-un mod finut. Repetati dupa mine, ba: menstruatie, diaree, ciclu, sange, constipare, sex, penis, muci, chelie, erectie, stirb. Asa-i ca va simtiti mai bine?
Menstruatie sana in reclame insano
De exemplu, la reclamele la absorbante, exista un termen-cliseu: prospetime. Te duce cu gandul la legume. Automat, iti creeaza o imagine de neprospetime in cazul in care doamna in cauza nu-l foloseste. Dragut. Discrete – “e simplu sa ramai proaspata cu Discrete.” Daca nu folosesti Discrete, o sa mucegaiesti. Always FRESH (sic!) – “te invaluie in prospetime.” Cum te invaluie, frate publicitar?! Pai e tampon sau manta de ploaie?!
Eu as propune o abordare mai directa a reclamelor la tampoane. La ce duce absenta lor? La pete. Asa, deci cu tamponul Iz Fresh vei fi nepatata. Iar spotul va fi asa: o tipa merge prin piata cu o pata pe fund. Ceilalti, natural, rad de ea. Tipa striga, aruncandu-si capul pe spate: “cea care se simte fara pata sa arunce prima cu piatra!”. Instantaneu, spre mecla ei zboara zeci de caramizi. Cadrul se muta pe expeditoarele cataroaielor. Ati ghicit, ele folosesc Iz Fresh si nu au chef sa tolereze lipsa de prospetime azi.
Mai e una la tampoane: OB – “creat de o femeie-ginecolog”. Aha, mesajul e clar: ea stie, ca e femeie si le-a incercat ea insasi. Cel mai probabil, a ajuns la aceasta solutie ideala dupa mai multe incercari nereusite. Avand in vedere ca vorbim despre un tampon intern, iata cum ne apare o noua imagine draguta in fata ochilor. Felicitari femeii-eroine care a descoperit OB-ul. Sigur a trecut prin multe, ca sa spun asa.
You can leave your rahat on
Mai e un produs a carui simpla pomenire in discutie ne provoaca disconfort: Furazolidonul. Clasicul antidiareic. Initial, au avut o campanie scarboasa despre cat de util le-a fost furazolidonul unor tipi pe care i-a apucat stim-noi-ce in mijlocul drumului. Vorba lu’ strabunicu’, un fel de “caca-n drum si fuge-n tufe”. Aia a fost o campanie mai sincera, totusi, desi cu usoare elemente de scatofilie.
Reclama actuala la Furazolidon se termina cu un slogan complet aleator: “acum intr-un ambalaj pe care-l pot citi si nevazatorii”. Am ramas masca, va marturisesc. M-am tot gandit ca e o gluma pe care n-o prind eu. In fine, daca e o gluma, e proasta. Apoi m-am gandit ca poate nu e o gluma. Si, daca nu e, la ce se refera, totusi? In primul rand, pe voi, daca ati fi orbi, v-ar deranja o amarata de diaree? Dimpotriva, nu? Iata un mijloc de a-ti gasi drumul mai usor inapoi spre casa. Hansel si Gretel sunt deja depasiti.
Dar apoi mi-a picat fisa: pai normal ca e important ca orbii sa poata sa “citeasca” pe flacon. Cu siguranta ca reprezinta un procent foarte mare din publicul tinta. Va dati seama de cate ori au confundat a doua sticla de bere cu borcanul cu iaurt?