Cotidianul: Dupa Petrom, si Lukoil scumpeste carburantii
Benzina va fi mai scumpa cu 12 bani, in timp ce la motorina s-au facut majorari de tarife de 6 bani. La doar o zi dupa ce Petrom a scumpit carburantii cu 6-7 bani, Lukoil Romania a luat aceeasi decizie, majorand preturile benzinei si motorinei comercializate in reteaua proprie de distributie, cu pana la 12, respectiv 6 bani pe litru.
Astfel, pretul benzinei COR 98 fara plumb Super Euroluk a crescut cu 0,12 lei/litru, de la 4,42 lei la 4,54 lei, iar sortimentele COR 95 Premium si Euroluk s-au scumpit cu 0,07 lei, respectiv 0,08 lei pe litru, ajungand la 4,18 lei si 4,19 lei.
Motorina s-a scumpit cu 0,06 lei. Astfel, un litru de Euro Diesel se vinde cu 4,54 lei, incepand de vineri, iar Super Euro Diesel cu 4,75 lei.
Ultima majorare a preturilor la Lukoil a avut loc la 20 iunie, dupa ce la inceputul lunii iunie compania a redus preturile carburantilor.