Studiu psihologic: ziua de miercuri este cea mai deprimanta din toata saptamana
Daca te chinui sa te trezesti pentru a ajunge la munca miercuri, ai putea avea un motiv intemeiat: miercuri este ziua in care buna noastra dispozitie inregistreaza cel mai scazut nivel.
Pana acum, se credea ca luni este ziua in care nici iarba nu creste, atat de deprimanta ar fi. Potrivit insa unui nou studiu, mijlocul saptamanii ar fi cel mai deprimant, pentru ca ziua de miercuri este la distanta egala atat de weekendul care a trecut, cat si de cel care se apropie. Adesea, miercuri oamenii se simt cel mai obositi din cauza muncii.
Psihologii au mai descoperit ca, desi asteptam cu nerabdare sfarsitul de saptamana, acesta nu ne binedispune cu adevarat. Studiul, realizat de cercetatorii de la Universitatea din Sydney, s-a desfasurat pe 200 de persoane. Acestea au fost intrebate in fiecare zi a saptamanii ce stare interioara au, arata The Telegraph.
Cei mai multi au raspuns ca se simt deprimati luni dimineata, insa ca starea lor se imbunatateste pe masura ce trece saptamana, culminand cu zilele de vineri si sambata. Intrebati de ce aceste doua zile sunt cele mai bune, participantii au raspuns ca atunci pot decide pe cont propriu cum sa-si petreaca timpul.
Studiul a continuat pe un lot diferit, alcatuit din 350 de persoane si s-a incheiat cu alte rezultate. Cercetatorii au descoperit ca starea participantilor este aproape la fel in fiecare zi a saptamanii si ca luni nu e atat de deprimanta pe cat credeau. Nici zilele de vineri si sambata nu erau atat de asteptate precum s-ar fi crezut.
Profesorul Charles Areni, coordonatorul studiului, spune ca acest lucru se intampla din cauza ca zilele libere nu sunt de fapt libere. In acel timp trebuie sa rezolvam alte treburi pe care le-am tot amanat, consumand astfel la fel de multa energie si incepand sa ne simtim de parca am fi la serviciu.