Posesorii de BlackBerry si iPhone vor fi tot mai vizati de spam-eri
Popularitatea in crestere a smartphone-urilor precum BlackBerry si iPhone va transforma aceste telefoane in tinte tot mai clare pentru virusi si atacuri de tip spam, considera expertii internationali in securitatea informatica, citati de The Times. In primele trei luni din acest an, la nivel mondial s-au vandut peste 32,2 milioane de smartphone-uri, in crestere cu 29% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Cifra reprezinta 11% din numarul total de telefoane mobile vandute in lume in perioada mentionata.
Smartphone-urile au inceput mai nou sa aduca internetul si e-mailurile dintr-un segment pana nu demult numai al companiilor catre consumatorii obisnuiti, iar recenta lansare a iPhone 3G va alimenta acest fenomen.
Analistii Credit Suisse estimeaza ca anul viitor vor fi vandute 275 milioane de smartphone-uri la nivel mondial, reprezentand aproape 19% din numarul total de telefoane mobile comercializate la nivel mondial, fapt care va atrage atentia teroristilor cibernetici.
Neil Cook, vicepresedinte al Cloudmark, companie activa in domeniul securitatii mesageriei, crede insa ca este nevoie ca numarul acestor telefoane sa ajunga la circa 20-30% din numarul total de telefoane mobile, pentru a capta cu adevarat atentia hackerilor.
Spam-ul reprezinta o problema in India si China, urmatoarele piete in care se asteapta cresterea atacurilor fiind America de Nord si Europa.
Un alt motiv al cresterii atacurilor de tip spam pe telefonul mobil este dat de numarul tot mai mare de dispozitive mobile in comparatie cu numarul calculatoarelor personale. Astfel, compania de cercetare Gartner, estimeaza ca pana in 2010, numarul telefoanelor mobile va ajunge la circa patru miliarde de unitati, in timp ce numarul calculatoarelor personale abia va depasi 1,3 miliarde unitati.