Sari direct la conținut

Transelectrica a pus in functiune statia Sibiu Sud

HotNews.ro

Compania de transport al electricitatii Transelectrica si consortiul format din firmele ABB Utilities GmbH (Germania), Areva Energietechnik GmbH (Germania) si ABB (Romania) au inaugurat vineri statia retehnologizata de 400/220/110 kV Sibiu Sud, investitie care s-a ridicat la circa 35 milioane de euro.

„Proiectul de retehnologizare a statiei de 400/220/110 kV Sibiu Sud a fost lansat in anul 2004 si este cel de-al 11-lea proiect de investitii initiat si finalizat de Transelectrica. Statia Sibiu Sud reprezinta un nod important in cadrul Sistemului Electoenergetic National (SEN), asigurand conexiunile si tranzitul de putere din zonele excedentare ale sistemului electroenergetic romanesc catre zonele deficitare ale Transilvaniei prin tronsonul de retele electrice de transport de 400 kV care leaga Oltenia de zona centrala si de nord a Transilvaniei (prin liniile de 400 kV Tantareni-Sibiu Sud-Iernut-Gadalin) si tronsonul de retele de 400 kV care leaga zonele de vest si de est ale Transilvaniei (liniile Arad – Mintia-Sibiu Sud – Brasov).

De asemenea, statia permite alimentarea zonelor de sud ale Transilvaniei si evacuarea in sistemul energetic romanesc a puterii produse in centrala hidroelectrica Lotru”, a anuntat Transelectrica intr-un comunicat emis vineri Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Retehnologizarea statiei a fost realizata printr-un proiect „la cheie”, ca de altfel toate statiile electrice puse in functiune de Transelectrica pana acum. Valoarea investitiei este de circa 35 milioane de euro, iar finantarea a fost asigurata prin credit extern (55 %) contractat cu Banca Germana KfW si din surse proprii Transelectrica (45%), potrivit comunicatului.

Retehnologizarea statiei de 400/220/110 kV Sibiu Sud a constat din inlocuirea vechilor echipamente primare si secundare existente in statie din anii ’70 cu echipamente performante de ultima generatie. Aceasta a condus la reducerea costurilor de exploatare si a costurilor de transport.

„Realizarea si punerea in functiune a noilor instalatii de protectie-control impreuna cu lucrarile de retehnologizare a instalatiilor primare au creat posibilitatea teleconducerii statiei de la centrele de dispecer centrale si teritoriale, conducand astfel la cresterea calitatii serviciului de transport al energiei electrice si la cresterea sigurantei in deservirea utilizatorilor retelei electrice de transport . De asemenea, au creat premisele in reducerea pe viitor a costurilor de mentenanta, prin monitorizarea si diagnoza de la distanta a tuturor echipamentelor”, a declarat directorul general al Transelectrica, Stelian Alexandru Gal.

Lucrarile de retehnologizare s-au realizat in patru etape, incepand cu anul 2005 si pe tot parcursul lucrarilor statia a ramas in functiune.

“Finalizarea acestui proiect important din Sibiu aduce Romania mai aproape de standardele occidentale”, a afirmat directorul general al ABB Romania, Peter Simon.

Statia a fost realizata pe amplasamentul celei existente si echipamentele provin de la fabrici din Germani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro