Sari direct la conținut

Socotec International va realiza expertiza tehnica a lucrarilor executate la centura municipiului Sibiu

HotNews.ro

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a semnat un nou contract cu compania Socotec International Romania pentru realizarea expertizei tehnice a lucrarilor executate la centura municipiului Sibiu de compania Todini din Italia, se arata intr-un comunicat al autoritatii. Contractul, in valoare de 39.000 de euro, este cofinantat de Comisia Europeana si de catre Guvernul Romaniei.

Obiectivul contractului il reprezinta realizarea unei expertize tehnice a lucrarilor executate de catre Todini in cadrul contractului de constructie a variantei de ocolire a municipiului Sibiu la standard de autostrada.

Prin serviciile de asistenta tehnica contractate se urmareste verificarea conformitatii lucrarilor executate cu specificatiile contractuale, evaluarea starii tehnice a lucrarilor executate, formularea de recomandari privind lucrarile de conservare necesare si formularea de recomandari privind solutiile de remediere a degradarilor aparute.

Durata de implementare a contractului este de 30 de zile de la data inceperii serviciilor de expertiza tehnica.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro